Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în luna iulie, de la 3,9% în luna iunie, iar cele mai mari scumpiri au avut loc la energie electrică și gaze, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Creșterea prețurilor vine în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,64%, mărfurile alimentare cu 2,33%, iar serviciile cu 2,74%, față de iulie 2020.

„Preţurile de consum în luna iulie 2021 comparativ cu luna iunie 2021 au crescut cu 1,0%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 4,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2021 comparativ cu luna iulie 2020 este 5,0%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) faţă de precedentele 12 luni (august 2019 – iulie 2020) este 3,1%”, precizează INS.

În intervalul iulie 2020 – iulie 2021, preţurile la energie electrică au urcat cu 24,65%, la gaze naturale cu 20,55%, la uleiul comestibil cu 18,08%, iar la cartofi au fost consemnate scăderi de preţ de 31,02%.

În ceea ce priveşte alimentele, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit uleiul comestibil – 18,08%, brânza de oaie – 6,01% şi peştele proaspăt – 5,76%, iar cele mai importante scăderi de preţ au fost înregistrate la cartofi – 31,02%, fructele proaspete – 4,93% şi citricele şi alte fructe meridionale – 2,38%.

De la începutul acestui an, uleiul s-a scumpit cu 14,19%, citricele şi alte fructe meridionale cu 13,40%, iar fructele proaspete cu 10,93%, în timp ce ouăle au fost mai ieftine cu 4,68%, iar cartofii cu 3,92%.

La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an cele mai mari creşteri de preţ au fost consemnate la energie electrică – 24,65%, gaze naturale – 20,55% şi combustibili – 12,96%, în timp ce singura ieftinire a fost consemnată la energia termică, de 0,2%.

De la începutul anului 2021, preţul la energie electrică a urcat cu 23,15%, la gaze naturale cu 20,68% şi la combustibili cu 11,27%.

În ultimul an, românii au plătit cel mai mult pentru serviciile poştale (plus 5,54%), cele de apă, canal, salubritate (4,47%) şi de îngrijire medicală (4,41%). În schimb, călătoriile cu avionul s-au ieftinit cu 22,97%.

De la începutul anului în curs, cele mai mari majorări de tarife au fost înregistrate la servicii poştale (5,51%), apă, canal, salubritate (4,18%) şi igienică şi cosmetică (3,04%) iar singura scădere de tarife a fost înregistrată la serviciile de transport aerian – (18,09%).

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version