Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ridicarea imunității fostului ministru al Agriculturii, vot în Camera Deputaților / JUSTIȚIE: Chesnoiu a demisionat, DNA îl acuză de abuz în serviciu / 

Breaking News:

INS: 5,2% creștere economică în primele trei luni din 2022

Economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru (T1) al acestui an, faţă de trimestrul precedent (T4 din 2021), în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut (T1 din 2021) avansul a fost de 6,5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

n busÎn ceea ce priveşte evoluţia PIB în ultimul trimestru (T4) al anului trecut, INS precizează că, pe serie ajustată sezonier, indicii de volum au fost modificaţi faţă de a doua variantă provizorie, ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării PIB pentru T1 din 2022, cât şi a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială.

Astfel, dacă potrivit datelor publicate în aprilie PIB a scăzut cu 0,1% în ultimul trimestru al anului trecut, noile date arată că economia a consemnat un avans de 1%.

Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022 cât şi a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2021, publicată în comunicatul de presă nr. 85 din 8 aprilie 2022. Astfel: rezultatele trimestrului I 2021, comparativ cu trimestrul IV 2020, au fost revizuite de la 101,9% la 101,1%; rezultatele trimestrului II 2021, comparativ cu trimestrul III 2020, au fost revizuite de la 101,6% la 103,3%; rezultatele trimestrului III 2021, comparativ cu trimestrul II 2021, au fost revizuite de la 100,4% la 97,1%; rezultatele trimestrului IV 2021, comparativ cu trimestrul III 2021, au fost revizuite de la 99,9 la 101,0%“, se precizează în comunicatul INS.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv