Cheltuielile totale ale populației de 2.797 lei media lunară pe o gospodărie și de 1.264 lei pe persoană în cel de-al doilea trimestru (T2) din acest an, în timp ce veniturile totale au fost de 3.329 lei pe gospodărie și de 1.062 lei pe persoană,reprezentând 84% din nivelul veniturilor totale.

“Veniturile bănești au fost, în medie, de 3.011 lei lunar pe gospodărie (1.143 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 319 lei lunar pe gospodărie (121 lei pe persoană). Salariile și celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (61,2% din veniturile totale ale gospodăriilor). La formarea veniturilor totale au contribuit și veniturile din prestații sociale (21,7%), din agricultură (2,3%), din activități neagricole independente (2,3%) și cele din proprietate și din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,4%). O pondere importantă dețin și veniturile în natură (9,6%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (8,2%)”, precizează Institutul Național de Statistică (INS) într-un comunicat transmis vineri.

Mediul de rezidență influențează diferențele de nivel și, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban și mediul rural.

Principalele destinații ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii și transferurile către administrația publică și privată și către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuțiilor, cotizațiilor, precum și acoperirea unor nevoi legate de producția gospodăriei (hrana animalelor și păsărilor, plata muncii pentru producția gospodăriei, produse pentru însămânțat, servicii veterinare etc.).

Datele INS relevă, totodată, că sumele cheltuite pentru investiții, destinate pentru cumpărarea sau construcția de locuințe, cumpărarea de terenuri și echipament necesar producției gospodăriei, cumpărarea de acțiuni etc. dețin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populației (doar 0,6%).

De asemenea, conform clasificării standard pe destinații a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare și băuturile nealcoolice au deținut, în trimestrul II 2017, în medie, 35,8% din consumul gospodăriilor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version