Zeci de mici comercianţi au luat cu asalt maşinile inspectorilor ANAF care se pregăteau să inspecteze depozitele Galgros.

sursa foto: viata-libera.ro
sursa foto: viata-libera.ro

Acţiunea făcea parte din celebra operaţiune Cristal, prin care cei de la ANAF vor să-i elimine pe evazioniştii din centrele engros.

Totuşi, sătui de presiunile la care sunt supuşi, în fiecare zi, de inspectorii ANAF, micii comercianţi şi-au pierdut răbdarea şi au ieşit la atac.

Aproximativ 100 de persoane au blocat accesul inspectorilor ANAF în Galgros. Conform viata-libera.ro, oamenii reclamă că vor ajunge în sapă de lemn din cauza “abuzurilor ANAF” şi susţin că ei nu-şi doresc decât să muncească.

“Ne-am săturat de toate aceste controale. Ne dau amenzi de sute de milioane şi stau pe capul nostru. Eu am toate actele la zi, dar prezenţa lor zilnică a făcut să-mi scadă vânzările cu 80%. Cumpărătorii se sperie şi nu mai vin pe aici”, a afirmat unul dintre comercianţi.

Un alt proprietar de depozit din cadrul Galgros spune că “inspectorii ANAF sunt mână în mână cu supermarketurile. Lor le cresc afacerile iar pe noi ne bagă în faliment. Este jaf ce fac ei. Noi nu vrem decât să muncim. Am stat la -20 de grade, am stat şi la +40 de grade. Am plătit TVA, am plătit impozit pe profit, ca să ce? Să vină ei să-mi dea amenzi de sute de milioane pentru că au găsit adaos de doi bani la o Eugenie? Nu, mulţumesc!”.

sursa foto: viata-libera.ro
sursa foto: viata-libera.ro

La un moment dat, spiritele s-au încins iar inspectorii ANAF au fost atacaţi cu pietre. Oamenii legii au decis să înregistreze video momentul, susţinând că “avem dreptul să ne protejăm. Vrem să vedem şi noi cine atentează la securitatea noastră. Nu credem că protestele oamenilor sunt justificate”.

Inspectorii ANAF au solicitat intervenţia jandarmilor pentru a putea pătrunde în Galgros şi pentru liniştirea ostilităţilor.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version