Cum în doar câteva zile vine Crăciunul, cei mai mulţi români se pregătesc să consume foarte multe produse tradiţionale din carne.

 

sursa foto fabricadecarne.ro
sursa foto fabricadecarnero

Astfel, în această perioadă, una dintre industriile care prosperă este cea a comercianţilor de carne şi de produse din carne.

Iar inspectorii ANAF şi-au propus să ia cu asalt pe cei care au asemenea afaceri, pentru a se asigura că românii nu vor pune pe masă, de Crăciun, carne expirată sau carne de alt tip faţă de cel menţionat.

588 de inspectori antifraudă au participat în weekend la o acţiune dispusă asupra unui număr de 260 de contribuabili care desfăşoară activităţi în industria cărnii.

Din păcate, veştile nu sunt deloc bune, inspectorii ANAF luându-se cu mâinile de cap când au descins la locaţiile aferente. S-au aplicat nu mai puţin de 347 de amenzi contravenţionale în valoare totală de peste 1,3 milioane de lei.

Mai mult, s-au confiscat bunuri şi numerar în valoare estimată de aproape 64.000 de lei.

Iar inspectorii ANAF anunţă că, în weekend, au mai penalizat şi alţi 152 de comercianţi care se ocupă cu vânzarea unor produse tradiţionale, diferite de cele din carne. Şi aici s-au aplicat amenzi totale de circa 600.000 de lei plus confiscări de numerar şi bunuri în valoare estimată la circa 40.000 de lei.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version