Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind reglementarea activităţii de telemuncă, informează joi Administraţia Prezidenţială.

Munca la distanță va reprezenta o formă de organizare a muncii în care activitatea salariaților este desfășurată într-un loc complet diferit de sediul angajatorului, cu ajutorul tehnologiei.

De exemplu, redactorii angajați de o firmă ce deține un site de informare generală vor putea lucra direct de acasă, din moment ce activitatea lor implică munca pe internet.

Codul muncii reglementează în prezent și munca la domiciliu, însă mai mult cu titlu general. Legea telemuncii va include și activitățile salariale ce pot fi desfășurate la domiciliul propriu al angajatului, însă numai cu ajutorul tehnologiei.

Telemunca va putea fi desfășurată doar voluntar, în mod regulat, în baza unui contract individual de muncă. Concret, telemunca va fi „forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version