Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Iohannis contrazice proiectul OUG de modificare a Codului fiscal: „Nu se discută despre niciun impozit și taxă pentru oamenii de rând”

Președintele Klaus Iohannis dă asigurări că taxele și impozitele „oamenilor de rând” nu vor fi majorate de Guvernul Ciucă. Însă în proiectul OUG de modificare a codului fiscal, este prevăzută creșterea taxelor și impozitelor locale – pe locuință și mașină.

„Nu se discută despre niciun impozit și nicio taxă pentru oamenii de rând, ci se discută pentru situații unde până acum au fost reglementări care poate nu au fost suficient de bine gândite, respectiv reglementări care vin să elimine anumite portițe din Codul fiscal”, a declarat șeful statului, marți seară, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni.

În proiectul OUG de modificare a Codului fiscal, publicat de ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, luni seară, pe site-ul MFP, este prevăzută creșterea taxelor și impozitelor locale, de la 1 ianuarie 2023.

„Autoritățile publice locale, la propunerea autorităţii executive, pot stabili cote adiţionale de până la 50% la impozitele şi taxele locale, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, urbanistice, precum şi de necesităţile bugetare locale.

Impozitele și taxele locale se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”, se arată în Nota de fundamentare ce însoțește proiectul. 

Impozite și taxe majorate, unele de la 1 august: Câciu a publicat proiectul OUG de modificare a Codului fiscal

Iată și răspunsurile lui iohannis la ale întrebări:

Jurnalist: Pe masa guvernului sunt deja o serie de măsuri în analiză, care ridică provocări pentru români, pentru românii care deja sunt încercați de o criză energetică, dar și de creșterea prețurilor. Și mă refer aici la creșterea impozitelor pentru case și terenuri, creșterea TVA-ului, de asemenea, posibilitatea ca veniturile și pensiile care depășesc indemnizația dumneavoastră să fie suprataxate. Sunt o serie de modificări, o parte aduse la Codul Fiscal și, de asemenea, și posibilitatea ca la iarnă să fie raționalizată livrarea de gaze către companii. Aș vrea să vă rog să îmi spuneți cum priviți aceste măsuri și ce îi sfătuiți pe români, pentru că spuneați că ar trebui să fim pregătiți pentru ce urmează.

Iohannis: Am discutat aceste proiecte și cu premierul, și cu miniștrii. În primul rând cred că este important de știut că aceste chestiuni vor fi puse în discuție publică și nu se vor hotărî peste noapte, cum se spune. Deci, este încă o etapă de discuții și cu mediul de afaceri, cu sindicatele și așa mai departe. A doua chestiune, nu are rost să speculăm chestiuni care poate nu vor fi niciodată puse în practică, cum ar fi raționalizarea gazului sau alte lucruri pe care nu și le dorește nimeni. Și dacă au fost discuții, ele au fost la nivel tehnic, pentru că dacă se întâmplă o catastrofă este bine să fii pregătit pentru ea, dar nu lucrăm în acel scenariu. Pe de altă parte, este un lucru cunoscut că există o serie de impozite și taxe care în ultimii ani au fost introduse în alte circumstanțe, poate fără a fi foarte bine fundamentate sau discutate. Deci, se impune o modernizare a întregului cadru, la asta se lucrează. Acestea vor fi prezentate, evident, de guvern, și nu de mine. Eu i-am rugat să le analizeze foarte bine, să nu apară o povară suplimentară pentru oamenii de rând, să nu apară o inhibiție pentru afaceri, ci să apară o corecție care face lucrurile mai transparente, mai corecte și care în definitiv duc la o mai bună colectare a banilor pentru bugetul de stat, o mai bună colectare însemnând că se reduce evaziunea fiscală, ca să fiu foarte explicit.

Jurnalist: Știm foarte bine care a fost poziția dumneavoastră în ultimele luni, legată de taxa de solidaritate și de impozitul progresiv. Este totuși o dorință a PSD de a impune aceste măsuri fiscale și voiam să vă întreb care va fi poziția dumneavoastră atunci când la guvern se va produce rocada și premier va fi din partea PSD?

Iohannis: Opinia mea o cunoașteți, sunt pentru păstrarea cotei unice și împotriva taxei de solidaritate. Această opinie a mea nu am exprimat-o doar acum, este o opinie pe care am exprimat-o în repetate rânduri, fiindcă au mai fost încercări de modificare în aceste domenii. Taxa de solidaritate nu mi se pare corectă ca principiu, iar cota unică, să știți că nu este neapărat cel mai bun mod de a impozita sau cel mai modern mod de a impozita, dar pentru un sistem care încă nu este digitalizat, ca al nostru, are certe avantaje practice și până când nu există o digitalizare funcțională, nu cred că în România se poate introduce altfel de cotă. Este o discuție care s-a purtat de-a lungul timpului și pentru a păstra o transparență și o formă de a pune în practică această politică ne-am exprimat tot timpul pentru cota unică. Deci nu este o chestiune neapărat de principiu care nu poate fi niciodată schimbat, este o chestiune de aplicabilitate și oportunitate. Acum nu văd altă soluție pentru România. După ce finalizăm digitalizarea, peste câțiva ani, evident că discuția se poate relua.

Jurnalist: Vedeți posibilă această schimbare pe perioada mandatului dumneavoastră?

Iohannis: Sincer, nu. Aceste schimbări nu se pot produce în termen scurt, nici nu este de dorit să se producă în termen scurt. Este, sigur, o preocupare constantă a politicienilor să discute despre impozite și taxe, fiindcă dă bine la televizor, însă nu trebuie să dea bine la televizor, trebuie să dea bine în practică, să fie corect și să aducă bani la bugetul statului. Și schimbările prea frecvente la Codul fiscal le-am criticat în repetate rânduri, fiindcă dacă se fac modificări prea rapide, care nu sunt bine pregătite, rezultatul nu este deloc bun, dimpotrivă, apar noi și noi sincope, apar excepții și, în loc să funcționeze mai bine sistemul și să se colecteze mai bine impozitele și taxele. Rezultatul unor frecvente schimbări este exact opusul.

Jurnalist: Domnule Președinte, ați vorbit de-a lungul timpului despre nevoia de reforme, despre anumite disfuncționalități ale statului, despre o nevoie de resetare. Având în vedere pacea politică instalată la București, atât de improbabilă până de curând, credeți că este nevoie până în 2024 sau imediat după de o revizuire a Constituției în mod amplu? Și, în subsidiar, dacă vedeți necesară, având în vedere că ideea a fost lansată din coaliția de guvernare, nevoia unei consacrări la nivel constituțional a unui așa-zis drept la avort?

Iohannis: Cred că este nevoie de o revizuire a Constituției, în sensul modernizării Constituției. Însă și aici trebuie să fim realiști. Constituția nu se revizuiește de un grup de tehnicieni, ci este un proces politic amplu, care în final ajunge în fața poporului, care trebuie să se exprime prin referendum. Noi știm că aceste proceduri sunt foarte complicate, sunt greu de pus în practică, și în acest sens o să-mi exprim o opinie care poate vă surprinde. Da, cred că este nevoie de revizuirea și modernizarea Constituției, și nu, nu cred că este posibil politic până în 2024.

VIDEO. Iohannis face din nou pe niznaiul în privința proiectului legilor securității: „Nu credeți cumva că eu cenzurez drafturi”
22 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv