Toți angajatorii, indiferent că sunt din privat sau din sistemul bugetar, vor plăti acest bir!
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a anunţat că angajatorii vor plăti de anul viitor 2% la bugetul statului, el invocând o directivă UE obligatorie în acest sens.
UPDATE: Asaltat de jurnaliști, ministrul Finanțelor a declarat joi, holurile Parlamentului că este vorba despre “Decizia 80/987 a Consiliului Europei privind protecția salariaților în cazul insolvenței angajatorului”, adică Directiva 2008/94/CE.
Iată și celelalte precizări ale lui Ionuț Mișa:
“Angajatorii vor plăti 2% din fondul de salarii, începând de anul viitor, cea mai mare parte din bani intrând la bugetul de stat.
2% nu înseamnă integral fondul de salarii. O parte din acest 2% se va constitui ca venit la bugetul de stat, urmând ca, ulterior, de la bugetul de stat să fie acoperite finanțări pentru partea de sănătate și pentru partea de asigurări sociale.
Vor fi aceste două componente. Practic, 90% va merge la bugetul de stat pentru a acoperi diverse destinații în funcție de solicitările bugetare și 10% va merge către sprijinirea tuturor salariaților care se vor confrunta cu situații deosebite în caz că angajatorul intră în insolvență și nu le achită obligațiile.
S-a stabilit că este mai bine să rămână și în sarcina angajatorului plata unor contribuții și să nu se transfere integral acestea doar în sarcina angajatului, iar angajatorul să nu mai aibă niciun fel de responsabilitate.
Cei din sindicate au atras atenția asupra acestui risc. Va fi aplicat din 1 ianuarie 2018. Este deja în circuitul de avizare. Denumirea va fi de contribuție. Scad contribuțiile, cheltuielile angajatorului scad. Nu este afectat prin acest mod de calcul și această repartizare.
Se face o repartizare atât la nivelul angajatului, a contribuțiilor, trecând în sarcina lui, cât și una în sarcina angajatorului, dar ele scad în continuare pe total.
“2% se va aplica pentru toți contribuabilii persoane fizice și juridice care au calitatea de angajator. Astăzi, dacă ne referim la procentul care merge la Fondul de garantare al salariaților pentru a garanta ca în situația în care intră în insolvență să le fie plătite contribuțiile, acesta este de 0,25%. În viitor va deveni 0,2%”.
“Taxa va fi raportată la fondul de salarii”
“Taxa va fi raportată la fondul de salarii”, a declarat inițial Mișa miercuri seară, la Antena 3, invocând că “angajatorul trebuie să aibă şi el o responsabilitate faţă de bugetul de stat”.
El a insistat că această taxă „este prevăzută la nivelul Comisiei Europene, nu e o taxă nouă pe care o instituie Guvernul”.
„Aceasta nu poate să însemne o taxă în plus sau o creştere salarială. E o taxă ce se aplică la fondul de salariu, care nu poate fi eliminată sau comasată cu alte categorii de contribuţii”, a continuat ministrul.
“Această taxă nu poate fi eliminată sub nicio formă”!
„Există o directivă europeană care ne obligă să aplicăm un anumit procent fondului de salarii. Această taxă nu poate fi eliminată sub nicio formă (…) Este o directiva europeană care reglementează pentru fondul de salarii o anumită taxă. Nu numai mediului privat, ci si sistemului public. 0,25 este valoarea exactă a taxei. Taxa o plăteşte angajatorul la fondul de salarii”, a explicat Mişa.
“Au fost foarte multe discuţii cu sindicatele care spuneau: domne, nu va rămâne nicio responsabilitate în sarcina angajatorului. Dacă el trebuie să plătească pentru angajat, dar nu va fi responsabil din acest punct de vedere, va crea o problemă angajatului în sine. Lăsaţi taxe şi la nivelul angajatorului astfel încât să vă puteţi îndrepta asupra lui, să puteţi realiza ulterior nişte măsuri de coerciţie pentru a putea răspunde faţă de bugetul de stat pentru neplata acelei sume. Şi am zis ok, transferăm o parte din aceste contribuţii şi la nivelul angajatorului să aibă şi el o responsabilitate faţă de bugetul de stat”, a adăugat ministrul Finanțelor.
La sfârşitul lunii iunie, Cabinetul intenţiona să introducă tot o taxă de solidaritate, care era însă prevăzută numai pentru cei cu venituri de peste zece salarii minime pe economie, bani urmând să ajungă la bugetul pentru Sănătate.
Acum, după ce le-a ieșit “afacerea” cu acciza suplimentară, guvernanții au descoperit că poți obține bani la buget foarte simplu, printr-o taxă impusă tuturor angajatorilor, fără “discriminare”.