IMM-urile nu sutn de acord cu taxa de solidaritate de 2%, deoarece nu are o destinație clară și va produce o bulversare a mediului de afaceri, precizează Florin Jianu, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

“Nu suntem de acord cu introducerea unei taxe de solidaritate de 2%, plătită de angajator, deoarece valoarea totală a acestei contribuții – 2% este plătită și în prezent, iar destinația sumelor este clar cunoscută. În schimb, taxa de solidaritate nu are o destinație clară și vor fi generate costuri privind achiziționarea noilor softuri contabile. Se produce o bulversare a mediului de afaceri, și în special a IMM-urilor, privind predictibilitatea sarcinilor fiscale”, spune Florin Jianu, într-un comunicat al CNIPMMR.

CNIPMMR apreciază că “taxa de solidaritate de 2% reprezintă în mod clar valoarea rotunjită a contribuțiilor plătite exclusiv de angajator.

Conform comunicatului, prin introducerea unei taxe de solidaritate de 2% plătită de angajator, toți angajatorii sunt trecuți automat în clasa de risc cel mai ridicat, în privința producerii riscului de accidente de muncă și boli profesionale, raportat la valoarea taxei de solidaritate de 2% obținută prin luarea în calcul a procentului cel mai mare pentru accidente de muncă și boli profesionale.

Contribuțiile plătite în prezent au o destinație precisă, respectiv garantarea plății creanțelor salariale, concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate și asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, în schimb taxa de 2% nu va avea nicio destinație, fiind alocată, conform bugetului de stat, în mod sigur pentru plata unor cheltuieli sociale, spun reprezentanții CNIPMMR.

În prezent, contribuțiile plătite exclusiv de angajator sunt de 0,25% pentru fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, 0,85% pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate și asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale — 0,15%-0,85% în funcție de clasa de risc.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version