Consumatorii casnici trebuie să trimită în fiecare lună indexul real de consum la curent și gaze, deoarece furnizorul poate estima, în funcție de istoric, un consum mai mare decât cel compensat de stat, iar atunci nu se mai acordă nicio reducere.
 
Este tot ce trebuie să facă abonații. În factura pe care o vor primi va fi trecut atât preţul prevăzut în contract, cât și suma care se scade, suportată de stat, și suma totală de plată.
Potrivit Legii plafonsării, de la 1 noiembrie statul acordă o compensare pentru cei care consumă maximum 300 de kWh pe lună, plus o marjă de 10% (respectiv până la 330 de kWh).
 
 
Pentru consumatorii casnici:

– prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preț a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh;

– prețul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh;

• Prețul de referință al energiei electrice este de 0,68 lei/kWh și include toate taxele.

Preţul de referinţă al gazelor naturale este de 125 lei/MWh şi NU include TVA, taxe și tarife reglementate, tarife de înmagazinare, precum și acciza, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.

 
Compensarea este de 29 de bani pe kWh, astfel că vom plăti un preţ maxim de 0,71 lei pe kWh. Cei cu contracte negociate avantajos pot plăti până la 0,68 de bani pe kWh. 
 
Legea privind plafonarea prețurilor la energie și gaze precum și schema de compensare au intrat în vigoare, luni, iar beneficiarii sunt consumatorii casnici, spitalele, şcolile, grădiniţele, cabinetele medicilor de familie, organizaţiile neguvernamentale, bisericile şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM).
 
Actul normativ se va aplica timp de 5 luni, până la 31 martie 2022.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version