Premierul Ludovic Orban a dat asigurări, luni, că „BNR va menține stabil cursul valutar” în continuare, după ce a existat o stabilitate a cursului de schimb leu – euro în toată această perioadă de criză economică, iar 1inflaţia s-a redus!.

Orban a fost întrebat ce măsuri ia Guvernul în condiţiile în care, luni, s-a înregistrat un maxim al cursului, de 4,8552 lei/euro, după ce vineri fusese cotat la 4,8492 de lei .

„Cred că în această perioadă de criză economică a existat o stabilitate a cursului de schimb leu – euro. Sigur că sunt anumite perioade din an în care există o anumită presiune asupra cursului. Aici sunt convins că Banca Naţională, care are atribuţiile de bază în acest domeniu, urmăreşte cu mare atenţie fenomenele şi, aşa cum a reuşit şi până acum, va reuşi şi în continuare să menţină o relativă stabilitate a cursului de schimb leu – euro”, a răspuns Orban, la finalul unei reuniuni cu echipa de campanie a PNL.

El a adăugat că inflaţia s-a redus în această perioadă: „De la o inflaţie de de 5%, în anii anteriori, am ajuns la o inflaţie sub 3%. Şi preocuparea noastră constantă a fost pentru a asigura echilibrele macro-economice, pentru că ele constituie un fundament pentru dezvoltarea economică”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version