Banca Naţională a României a anunţat, pentru joi, unul dintre cele mai slabe cursuri valutare din acest an.

bani, lei

Astfel, un euro a ajuns să fie cotat la aproape 4,54 de lei, recordul ultimelor patru luni şi jumătate, iar francul elveţian este la cel mai ridicat nivel al anului, aproape 4,2 lei.

Leul şi-a continuat, practic, trendul descendent din ultimele zile, moneda noastră pierzând patru bani în raport cu euro, faţă de media lunii mai, aproape trei bani în raport cu francul elveţian, numai în această săptămână, şi aproape cinci bani şi jumătate în raport cu dolarul american, faţă de media lunii mai.

Specialiştii susţin că scăderea leului intervine pe fondul lipsei de reacţie a guvernului, din cauza neîncrederii faţă de mediul economic românesc, dar şi din cauza instabilităţii politice care produce o oarecare panică.

Nu în ultimul rând, avem emoţii şi din cauza referendumului care ar putea aduce ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, măsură care ne-ar afecta în dublă măsură. Pe de o parte, UE ar pierde sume uriaşe de bani, pe de altă parte sunt mulţi români care muncesc în Marea Britanie şi alimentează cu fonduri consumul de la noi din ţară.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version