Leul s-a depreciat joi în fața euro și dolarului la nivelul apropiat de iunie, când prăbușire a afost masivă.

Astfel, cursul valutar pentru euro a urcat joi până la 4,6684 lei, cu 0,09%, comparativ cu nivelul de miercuri, cu foarte puțin sub nivel de 4,6686 lei din data de 22 iunie, arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR).

În 21 iunie, cursul valutar pentru euro a atins cel mai ridicat nivel, de 4,6695 lei, însă după aceea a început să scadă.

Cursul a reintrat pe un trend ascendent începând cu 25 septembrie, când cotaţia oficială a fost de 4,6603 lei pentru un euro, potrivit Mediafax.

Cursul leu-dolar a crescut cu 0,66% joi faţă de miercuri, la 4,0591 lei, cel mai ridicat nivel al ultimelor şapte săptămâni – mai precis față de 20 august, când a fost de 4,0737 lei.

De asemenea, gramul de aur a fost cotat joi în creştere, la 156,5097 lei, de la 156,0686 lei miercuri. Acesta este cel mai ridicat nivel din ultimele opt săptămâni, un nivel mai ridicat de-atât fiind atins la 14 august, de 156,9480 lei.

Cursul de schimb pentru francul elveţian a înregistrat joi o creştere, la 4,0938 lei, de la 4,0884 lei miercuri. Nivelul este sub cel consemnat marţi, de 4,1183 lei.

Cursurile valutelor afişate de BNR au la bază cotaţii ale celor zece bănci autorizate să efectueze operaţiuni pe piaţa valutară. „Prezenta listă nu implică obligativitatea utilizării cursurilor valutelor şi aurului în tranzacţii efective de schimb valutar şi înregistrări contabile”, subliniază Banca centrală.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version