Cei peste 7.000 de mineri de la Complexul Energetic (CE) Oltenia au încetat greva joi seară, după șase zile, în urma obținerii mai multor promisiuni la revendicările lor din partea ministrului energiei, Anton Anton, în cadrul negocierilor purtate de acesta cu liderii sindicali la sediul Prefecturii Gorj.

Astfel, carierele în care activitatea a reînceput sunt Roşia, Rovinari, Tismana, Jilţ Nord, Jilţ Sud, Lupoaia şi Husnicioara.

În urma negocierilor, s-a stabilit că, în limita în limita prevederilor bugetare, se va acorda un spor de producţie pentru personalul muncitor din activitatea de producţie, mentenanţă şi transport cărbune în sumă de 1.000 lei brut, respectiv 585 lei net, precizează Ministerul Energiei.

Pentru conducători formaţie lucru din activitatea de producţie, mentenanţa şi transport cărbune, va fi acordată o sumă de 700 lei brut, respectiv 409 lei net.

Totodată, pentru personalul de conducere din activitatea de producţie, mentenanţă şi transport cărbune. va fi acordat o sumă de 500 lei brut, respectiv 292 lei net.

Pentru alte categorii de personal din activitatea tehnică, exploatare, mentenanţă, transport cărbune, sumele vor fi convenite în cadrul comisiei de negociere.

De asemenea, vor fi acordate vouchere de vacanţă pentru toti salariaţii în sumă de 1.450 lei, începând cu data de 1 mai 2019.

Prima pentru Sărbătorile Pascale se va acorda în aceleaşi condiţii ca şi primele pentru Ziua Meseriei, reprezentând un câştig net de cel puţin 330 lei.

“Administraţia se angajează să nu iniţieze niciun fel de măsuri în vederea aplicării de sancţiuni faţă de salariaţii participanţi la grevă, în condiţiile recuperării timpului de lucru. Ministerul Energiei garantează cele mai sus stabilite şi va întreprinde demersuri pentru promovarea actelor legislative necesare aducerii la îndeplinirea angajamentelor asumate de administraţie”, se mai arată în comunicat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version