Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

JUSTIȚIE: DNA cere Camerei Deputaților ridicarea imunității lui Bănicioiu / El este acuzat de luare de mită în formă continuată

Breaking News:
 

Ministerul Dezvoltării a semnat 24 de contracte de 500 milioane de lei, finanţate prin POR

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei anunţă semnarea a 24 de contracte de investiţii, în valoare totală de aproape 500 de milioane de lei, finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

foto: Jean-Mihai Pîlșu

Din totalul contractelor, 17 dintre vizează proiecte ce vor fi demarate în mai multe unităţi administrativ-teritoriale din România, iar 7 investiţii au fost direcţionate către mai multe întreprinderi mici şi mijlocii.

“Suma de 490.562.950 lei va fi investită pentru proiecte care vizează sisteme integrate de transport durabil, modernizarea transportului public, achiziţionarea de vehicule ecologice pentru transportul public urban, construcţii de grădiniţe, staţii de epurare şi conducte de canalizare din judeţele Tulcea, Constanţa, Covasna, Teleorman, Maramureş, Cluj, Iaşi, Prahova, Dâmboviţa, Vrancea, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri.

Priorităţile de investiţii urmăresc printre altele: sprijinirea eficienţei energetice prin folosirea de surse regenerabile în infrastructurile publice, promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei şi a oricărei forme de discriminare, creşterea accesibilităţii serviciilor de sănătate, comunitare şi a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace şi izolate.

Alte şapte contracte, în valoare de 6.341.045,05 lei, au fost semnate pentru proiecte destinate IMM-urilor.

„Accesarea de fonduri europene şi impulsionarea atât a administraţiilor locale, cât şi a antreprenorilor pentru a depune proiecte ce urmăresc finanţarea prin programe europene este, fără discuţie, o alternativă viabilă pentru revenirea la normalitate într-un timp cât mai scurt după perioada crizei economice cu care ne confruntăm din cauza pandemiei de COVID-19. 24 de contracte, în valoare de aproximativ 500 de milioane de lei, sunt foarte importante pentru comunităţile din România şi pentru IMM-urile care pot, astfel, să se menţină pe piaţă în această perioadă grea”, a afirmat ministrul Ion Ştefan, citat în comunicat. 

9 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv