Ministrul Finanţelor Publice (MFP), Florin Cîțu, a împrumutat, luni, alți 736,3 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală la 44 de luni, la un randament mediu de 3,78% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 2,1 miliarde de lei.

Totodată, marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministrul Cîțu a fost convocat la Parlament pentru marți, 28 ianuarie, ora 11.00, de senatorii PSD din Comisia economică, pentru a da explicații în privința împrumuturilor externe pe care le-a contracat în ultimele două luni. 

Ministrul Cîțu va fi audiat la Comisia economică a Senatului despre împrumuturile contractate

Ministrul Cîțu a planificat, pentru luna ianuarie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 300 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 4,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 615 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma este mai mică cu 930 de milioane de lei faţă de cea programată pentru luna decembrie a anului trecut şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version