Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Iohannis a promulgat legea care anulează pensiile speciale ale parlamentarilor / POLITICĂ: Parlamentul dezbate în comisii proiectul Legii bugetului pe 2021 / Orban: „Votul final va fi dat marți, 2 martie” / 

Breaking News:
Sprijin „în totalitate” din partea lui Virgil Popescu pentru Primăria Capitalei, la cererea lui Nicușor Dan

Ministrul Energiei: Susţin dreptul de preempţiune al PMB de a achiziţiona Elcen

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, luni seară, că susţine „în totalitate” dreptul de preempţiune al Primăriei Capitalei de a achiziţiona Elcen sau activele din această societate aflată în subordinea ministerului, așa cum și-a exprimat intenția primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

„Eu cred că este ok să fie totul integrat şi evident modernizat. Şi Elcen are nevoie de modernizare şi acolo avem fondul de modernizare şi indiferent că e proprietatea ministerului sau a primăriei, acest lucru trebuie făcut. Degeaba, însă, faci Elcen fără reţeaua de termoficare şi aceasta trebuie complet reabilitată. Primăria Generală şi-a exprimat (intenţia de a cumpăra Elcen, n.r.) în 13 ianuarie către administratorul judiciar, ne-a înştiinţat şi pe noi. Sigur, susţin în totalitate acest lucru, dreptul de preempţiune de a achiziţiona Elcen sau activele din Elcen. Dacă acest lucru va fi dus la bun sfârşit este foarte bine. Elcen va putea funcţiona sub aceeaşi umbrelă a primăriei, cu o conducere unică, nu mai dă vina nimeni unui pe altul, că nu-şi mai plăteşte unul altuia subvenţiile, datoriile către furnizori”, a spus Virgil Popescu, la B1 TV.

Ministrul a precizat că nu trebuie să existe bani de la bugetul de stat pentru achiziţia Elcen: „Pot să existe bani din taxe şi impozite. Primăria Capitalei este o primărie bogată. Există şi finanţări şi din altă parte”.

Primarul Nicuşor Dan a anunţat că, pentru a cumpăra Elcen, trebuie obţinut acordul Guvernului şi al Consiliului General al Municipiului București (CGMB):

„Ne-am exprimat intenţia de a cumpăra Elcen. Este un deziderat care a apărut în spaţiul public de foarte mult timp, inclusiv la administraţiile anterioare. Avem instrumentele să îl realizăm. Există disponibilitatea – pe care am exprimat-o formal din partea Primăriei Capitalei. Este nevoie de acordul Consiliului General şi este nevoie de acordul Guvernului, prin Ministerul de Finanţe şi prin Ministerul Energiei. Sunt optimist că această preluare va avea loc”.

Edilul a reamintit că, în anul 2016, societatea Elcen a fost evaluată la un miliard de lei, dar a estimat că, urmare a faptului că nu s-au mai realizat mari lucrări de investiţii, această valoare a scăzut.

121 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv