Guvernul a prelungit în ședința de joi, prin Hotărâre, până la data de 31 martie 2018 perioada de modificare în registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), de către angajatori, a salariului de bază lunar brut, în contextul mutării CAS și CASS de la angajator la salariat începând de la 1 ianuarie.

Este vorba despre 6,3 milioane de contracte, care inițial ar fi trebuit modificate în termen de o lună, până la 20 decembrie.

Însă cum acest lucru nu a fost posibil – în ciuda asigurărilor date de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, că sistemul REVISAL nu se blochează – este nevoie de încă 3 luni.

Olguța Vasilescu a declarat, în debutul ședinței Executivului, că “în ultima perioadă am avut foarte multe consultări cu mediul de afaceri, în contextul întoarcerii sarcinii fiscale de la angajator la angajat, şi vă propunem astăzi o hotărâre de guvern, prin care termenul de transmitere a actelor adiționale la contractele de muncă în Revisal să fie prelungit în mod excepțional până la data de 31 martie 2018”.

“Decizia vine în sprijinul angajatorilor, astfel încât aceștia să aibă suficient timp pentru a transmite noile documente, în condițiile în care în Revisal sunt înregistrate, în prezent, 6,3 milioane de contracte, aferente unui număr de 5,5 milioane de angajați, unii dintre ei având mai mult contracte de muncă”, a precizat ministrul.

“Același proiect de HG mai prevede ca, ulterior datei de 31 martie 2018, termenul de transmitere a modificărilor ce vizează salariile, indemnizațiile, sporurile sau alte adaosuri, în cazul contractelor de muncă în vigoare către Revisal, să devină de 20 de zile lucrătoare. Precizez că, în cadrul acestor noi modificări, în cazul contractelor nou încheiate, ele trebuie să fie transmise în registru cu o zi înainte ca angajatul să-şi înceapă activitatea. Reamintesc, de asemenea, faptul că transferul contribuțiilor de la angajator la angajat se face începând cu data de 1 ianuarie 2018, în conformitate cu Codul Fiscal, termenul fiind prelungit doar pentru obligația de transmitere a datelor în Revisal”, a adăugat Olguța Vasilescu.

Iată precizările Guvernului, după adoptarea actului normativ:

Hotărârea de Guvern stabilește ca excepție, în contextul mutării CAS și CASS la salariat, faptul că angajatorii vor putea transmite până la data de 31 martie 2018, orice modificare a salariului de bază lunar brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi ale altor adaosuri, care se produce de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului și până la 31 martie 2018.

Ulterior datei de 31 martie, actul normativ mai prevede, ca regulă, transmiterea în REVISAL a oricărei modificări a salariului de bază lunar brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi ale altor adaosuri prevăzute în contractul individual de muncă sau, după caz, în contractul colectiv de muncă, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii  acesteia.

În  cazul contractelor nou incheiate, acestea trebuie transmise, în continuare, către Registru, cu o zi inainte ca angajatul sa isi inceapa activitatea.

Orice modificare a funcţiei/ocupaţiei, conform specificaţiei Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) sau altor acte normative, a tipului sau a duratei contractului individual de muncă, precum și orice schimbare a duratei timpului de muncă şi repartizarea acestuia, în cazul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, se transmite în registru cel târziu în ziua anterioară producerii modificării.

Excepţie fac situaţiile în care modificarea se produce ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti când înregistrarea se face în termen de 20 de zile de la data la care angajatorul a luat cunoştinţă de conţinutul acesteia.

Hotărârea de Guvern mai prevede că persoanele fizice sau juridice de drept privat, indiferent dacă au obținut sau nu statutul de utilitate publică, instituțiile/autoritățile publice/alte entități juridice,  care angajează personal în baza unui contract individual de muncă, au obligația de a întocmi, completa și transmite registrul general de evidență a salariaților, cu respectarea dispozițiilor privind protecția datelor cu caracter personal.

REVISAL se completează și se transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea încheierii contractelor individuale de muncă și cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaților, data începerii activității, funcția, salariul, sporurile, perioada și cauzele de suspendare a raportului de muncă, perioada detașării și data încetării contractului individual de muncă.

Măsura nu generează costuri suplimentare pentru angajatori.

Transferul contribuțiilor de la angajator la angajat se face cu data de 1 ianuarie 2018, în conformitate cu noul Cod Fiscal, termenul fiind prelungit doar în ceea ce privește obligația de transmitere a datelor către REVISAL.

Nu se amână întoarcerea sarcinii fiscale, ci doar obligația comunicării efectuării acesteia către Inspecția Muncii.

 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version