Moțiunea simplă “‘Finanțista’ ministrului Mișa, un film prost despre faliment, cu acces gratuit” a fost respinsă luni, cu 68 de voturi, obținând numai 33 de voturi “pentru”, iar 8 senatori s-au abținut.

Prin moțiune, 39 de senatori de la PNL, PMP și USR au cerut demisia ministrului de Finanțe, Ionuț Mișa.

În apărarea sa, ministrul a declarat, în plenul senatului, că “în primul semestru din 2017, conform datelor din bilanțurile contabile, cifra de afaceri pe total economie a depășit 609 miliarde lei, în creștere cu 9,5% față de semestrul I din 2016”.

“De asemenea, profitul brut a crescut cu 8,4%, conducând la o rată a profitabilității de 6%. Nivelul disponibilităților în lei și valută la dispoziția Trezoreriei statului aflate în soldul contului curent general al Trezoreriei la această dată acoperă peste șapte luni necesar brut de finanțare. MFP a obținut cel mai scăzut cost istoric pentru maturitate la euroobligațiuni în valoare de un miliard de euro, cea mai mică dobândă obținută de România vreodată”, a mai spus Mișa.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version