Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, a prezentat vineri bilanțul final înregistrat de această instituție pe anul trecut.

Astfel, BNR a raportat un profit total de 186,7 milioane de lei, ceea ce înseamnă un profit cu 49,8% mai mare decât cel înregistrat în 2016.

Cea mai mare parte din acest profit a fost vărsată la bugetul de stat, BNR fiind obligată prin lege să cedeze autorităților 80% din profitul înregistrat pe un an.

Astfel, BNR a vărsat în vistieria statului aproape 150 de milioane de lei. 22,4 milioane de lei vor fi utilizate pentru majorarea rezervelor statutare, iar aproape 15 milioane de lei vor fi utilizate pentru finanțarea unor investiții sau vor fi transformate în rezerve la dispoziția Consiliului de administrație.

BNR a încasat anul trecut 130,6 milioane de lei din comisioane și taxe, cu 5% mai mult decât suma încasată în 2016.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a anunțat că politica instituției va fi, în continuare, una de siguranță și echilibru. Isărescu chiar și-a permis să sublinieze că “nu ne permitem să jucăm aurul la păcănele, cum recomanda un personaj celebru”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version