Guvernul a aprobat, prin Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 92/2020 (publicată, vineri, în Monitorul Oficial), noi măsuri de susținere a  angajaţilor şi angajatorilor, începând cu data de 1 iunie, pentru reluarea raporturilor de muncădupă interdicțiile impuse de autorități în perioada stării de urgență și a stării de alertă.

Totodată, se continuă acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic în domeniile unde există în continuare restricţii.

Spre deosebire de bugetari, care și-au prinit integral salariile uriașe și sporurile în perioada pandemiei de COVID-19, aproape o jumătate de milion de români și-au pierdut locurile de muncă (le încetat contractele), iar peste 595.000 au contractele suspendate…


Concret, potrivit celor mai recente date comunicate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), la data de 28 mai erau 429.585 contracte de muncă încetate și  595.672 contracte suspendate.

Din totalul contractelor de muncă ÎNCETATE: 76.543 sunt în industria prelucrătoare, 75.848 – în comerțul cu amănuntul și repararea autovehiculelor și motocicletelor, iar 64.573 – în construcții.

În ceea ce privește contractele suspendate, 167.073 sunt în industria prelucrătoare, 99.182 – în domeniul hotelurilor și restaurantelor, iar 93.814 – în comerțul cu amănuntul și repararea autovehiculelor și motocicletelor.

OUG 92/2020 stabileşte prelungirea acordării indemnizaţiilor de şomaj tehnic, de la 1 iunie 2020, fără întrerupere, pentru domeniile de activitate în care se menţin restricţii pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, până la ridicarea acestora.

Statul decontează 41,5% din salariul brut al fiecărui lucrător reangajat

Începând cu luna iunie, li se va deconta angajatorilor, pe o perioadă de 3 luni, un procent de 41,5% din salariul brut lunar al fiecărui lucrător căruia i se reactivează contractul de muncă suspendat anterior, informează Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

„Executivul a stabilit că angajaţii care au beneficiat de şomaj tehnic în contextul pandemiei şi cărora le sunt menţinute raporturile de muncă ulterior reluării activităţii de către angajatori, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, prin intermediul angajatorului, de plata a 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020″, menţionează MMPS într-un comunicat.

Pentru decontarea de la bugetul asigurărilor pentru şomaj a cotei de 41,5% din salariu, angajatorii vor suporta contravaloarea salariilor angajaţilor care beneficiază de măsură şi ulterior, după data de 25 a lunii următoare, depun, prin mijloace electronice, la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, o cerere însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de sprijin, precizează Ministerul Muncii.

Modelul cererii trebuie aprobat prin ordin, de șeful ANOFM

„Pentru a beneficia de această măsură, angajatorii au obligaţia de a menţine raporturile de muncă ale salariaţilor până la 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri şi a situaţiei în care încetarea contractului individual de muncă intervine din motive neimputabile angajatorului. Mai mult, măsura se aplică numai în cazul persoanelor care au avut o durată a suspendării a contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgenţă sau de alertă”, potrivit comunicatului Ministerului Muncii.

Modelul cererii pe care angajatorii trebuie să o depună pentru solicitarea decontării salariului angajatului urmează să fie aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a OUG 92/2020.

Decontarea, în maxim 10 zile de la cerere

Decontarea sumelor acordate se face în cel mult 10 zile de la depunerea documentelor, prin virament în conturile deschise de angajatori la băncile comerciale, şi numai după verificarea îndeplinirii obligaţiilor declarative şi de plată aferente salariilor pentru care se suportă cota de 41,5%, precizează MMPS.

De prevederile noului act normativ beneficiază şi persoanele care au convenţii individuale de muncă încheiate în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

2 variante pentru angajatorii cu mai multe obiecte de activitate

Angajatorii care au mai multe obiecte de activitate, dintre care cel puţin unul se află sub incidenţa restricţiilor stabilite de autorităţile competente, pot opta fie pentru aplicarea măsurii de susţinere a salariilor, fie pentru continuarea plăţii şomajului tehnic de la data de 1 iunie 2020, până la ridicarea acestor restricţii.

50% de la stat pentru  noii angajați de peste 50 de ani sau tineri

Guvernul a mai decis să stimuleze încadrarea în muncă a persoanelor în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor în perioada stării de urgenţă sau de alertă şi care sunt înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

Astfel, pentru fiecare persoană din această categorie, angajată pe perioadă nedeterminată şi cu normă întreagă în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2020, angajatorii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei.

De aceeaşi facilitate vor beneficia angajatorii care încadrează în muncă, până la sfârşitul anului, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, tineri cu vârsta între 16 şi 29 de ani.

Măsura de sprijin menţionată se aplică, în aceleaşi condiţii, şi în cazul încadrării în muncă a cetăţenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile, prin concediere.

Condiție: noii angajați trebuie menținuți minim 1 an

Angajatorii care vor opta pentru sprijin în vederea încadrării în muncă din categoriile de mai sus vor fi obligaţi să menţină raporturile de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni de la împlinirea celor 12 luni pentru care se asigură sprijin.

Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale salariaţilor, anterior perioadelor pentru care sunt obligaţi să le menţină, vor restitui agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, în totalitate, sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă.

Banii se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la cererea angajatorilor, depusă, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în raza cărora aceştia au sediul social. Procedura de acordare a sumelor se stabileşte prin ordin al preşedintelui ANOFM.

Fonduri europene

Cheltuielile efectuate din bugetul asigurărilor pentru şomaj se vor acoperi din fonduri europene, în limita sumelor alocate şi în conformitate cu prevederile şi regulile aplicabile de acordare a finanţării, prin Ministerul Fondurilor Europene.

Bugetarii şi angajaţii din companiile care, la data solicitării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 NU vor beneficia de măsurile de sprijin aprobate.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version