Reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene au prezentat, joi, bilanţul anului de mandat în care s-au aflat sub conducerea premierului Dacian Cioloş.
Astfel, cei de la Fonduri Europene se laudă că au atras, în ultimul an, fonduri în valoare totală de circa 7 miliarde de euro. 4,53 miliarde de euro provin din banii alocaţi României pentru perioada 2007-2013, iar 2,5 miliarde de euro din perioada de programare 2014-2020.
Vorbim în special de fonduri structurale şi de coeziune, dar şi de fonduri pentru dezvoltare rurală şi pescuit şi bani din Fondul European pentru Garantare Agricolă.
De asemenea, oamenii lui Cioloş se laudă că rata efectivă de absorbţie pentru perioada de programare 2014-2020 a urcat la 78% în condiţiile în care la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut se afla la 58,67%.
Banii atraşi pentru perioada de programare 2014-2020 reprezintă, în mare măsură, avansuri de la Comisia Europeană şi plăţi directe la hectar pe zona de agricultură.
Reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene mai spun că
au fost semnate contracte de finanţare de peste 1,5 miliarde de euro, astfel:
– pentru derularea intervenţiilor în domeniul dezvoltării infrastructurii – 642,82 milioane euro (POIM);
– pentru derularea intervenţiilor în domeniul competitivităţii, cercetării, dezvoltării, inovării şi IT – 690,72 milioane euro (POC);
– pentru derularea intervenţiilor în domeniul asistenţei tehnice, respectiv măsurilor de consolidare a capacităţii entităţilor implicate în gestionarea fondurilor europene – 62,25 milioane euro (POAT);
– pentru derularea intervenţiilor în domeniul dezvoltării regionale – 75,37 euro (POR);
– pentru derularea măsurilor de consolidare a capacităţii entităţilor administraţiei publice – 124,26 milioane euro (POCA).