În primele cinci luni au fost radiate 29.030 de firme în toată țara, cu 2,04% mai puţine față de perioada similară a anului trecut, conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

foto Jean Mihai Pîlșu

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în Bucureşti – 4.530 (minus 1,01% faţă de ianuarie – mai 2022) şi în judeţele Cluj -1.411 (+6,73%), Constanţa – 1.327 (+ 1,14%) şi Timiş – 1.308 (-2,68%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 174 (-29,55%), Covasna -218 (-18,05%) şi Giurgiu – 224 (-19,42%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Botoşani (+36,59%), Dâmboviţa (+36,29%) şi Bacău (+27,64%).

Cele mai mari scăderi ale numărului de radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (-29,55%), Ilfov (-22,94%) şi Brăila (-21,27%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 7.449 (-6,12%, raportat la ianuarie – mai 2022), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 2.495 (+1,92%) şi agricultură, silvicultură şi pescuit – 2.451 (+8,64%).

În luna mai, au fost consemnate 6.432 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (1.052) şi în judeţele Cluj (343), Constanţa (270) şi Timiş (260). 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version