Premierul Ludovic Orban i-a asigurat, marți, pe reprezentanţii marilor reţele comerciale din retailerul alimentar, că Guvernul îşi propune să menţină puterea de cumpărare a populaţiei şi să fie pregătit, „cu toate instrumentele pe care le are la dispoziţie”, pentru repornirea economiei.

Principalul obiectiv al discuţiilor online l-a reprezentat „evaluarea impactului economic cauzat de criza COVID-19, identificarea problemelor stringente, a soluţiilor necesare şi a măsurilor prin care Executivul ar putea sprijini acest sector aflat în primă linie, de la care atât populaţia, cât şi autorităţile au aşteptări foarte mari în asigurarea fluxurilor necesare pentru buna funcţionare a economiei şi a societăţii”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Executivului.

Şeful Executivului i-a îndemnat pe reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România – AMRCR la un comportament prietenos faţă de producătorii autohtoni, astfel încât să asigure un tratament echitabil, nediscriminatoriu, în funcţie de originea produselor puse în vânzare.


Totodată, premierul le-a mulţumit reprezentanţilor marilor reţele comerciale pentru comportamentul de care dau dovadă în această perioadă dificilă, în care este nevoie de menţinerea activităţii la parametri normali, şi i-a asigurat că va analiza propunerile înaintate, astfel încât acestea să fie transpuse în măsuri în cel mai scurt timp.

La rândul lor, reprezentanţii AMRCR au dat asigurări că toate magazinele sunt operaţionale, nu sunt probleme legate de fluxul de mărfuri sau de fluenţa transporturilor, iar în ceea ce priveşte prezenţa produselor la raft nu există stocuri diminuate.

De asemenea, aceştia au asigurat că la nivelul marilor magazine au fost luate măsuri atât pentru protejarea angajaţilor, cât şi a consumatorilor.

La reuniunea desfăşurată în regim de videoconferinţă au mai participat din partea guvernamentală ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version