Operatorul de transport al gazelor naturale va avea obligaţia de a racorda toţi solicitanţii în termen de 180 de zile de la obţinerea autorizaţiei de construire, iar toate cheltuielile efectuate pentru racordarea acestora vor fi recuperate prin intermediul tarifelor de transport.

Comitetul de reglementare al Autorității Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat în şedinţa de vineri, 25 septembrie, Ordinul 172/2020 privind Regulamentul de racordare la sistemul de transport al gazelor naturale.

Măsura este „în concordanţă cu modificările aduse odată cu adoptarea Legii nr. 155/2020 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi privind modificarea şi completarea altor acte normative, şi ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 128 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru instituirea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale”, precizează ANRE.

„Regulamentul de racordare stabileşte etapele necesare racordării la sistemul de transport al gazelor naturale precum şi obligativitatea operatorului de transport şi sistem de a racorda toţi solicitanţii în termen de 180 de zile de la obţinerea autorizaţiei de construire. Caracterul de noutate constă în faptul că toate cheltuielile efectuate pentru racordarea solicitanţilor vor fi recuperate de către operatorul de transport prin intermediul tarifelor de transport”, se arată în comunicatul ANRE.

Noul Regulament stabileşte condiţiile de racordare la sistemul de transport al gazelor naturale a unităţilor administrativ-teritoriale, asocierilor acestora, precum şi a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, iar în cazul înfiinţării de sisteme de distribuţie inteligente bazate pe implementarea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale realizat prin Programul operaţional Infrastructură mare, racordarea se poate face prin accesarea de fonduri europene nerambursabile. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version