Cifra de afaceri a pieței locale de construcții (de clădiri, inginerie civilă și lucrări speciale) a crescut cu 17% față de 2017 și a depășit cu aproape 30% nivelul din 2014, ajungând la peste 84,4 miliarde de lei în 2018, potrivit celei mai recente analize KeysFin.

Pentru 2019, analiștii KeysFin estimează un avans considerabil, la nivelul de 89 miliarde de lei, iar pentru 2020 o continuare a tendinței de creștere, deși într-un ritm mai temperat, la aproximativ 90 de miliarde de lei.

Aproximativ 75.000 de companii (10% din total) care și-au raportat rezultatele pentru 2018 au avut ca principal domeniu de activitate unul dintre codurile CAEN aferente sectorului de construcții, în creștere cu 4,3% față de 2017 și cu 12,7% față de 2014. Pentru 2019 analiștii KeysFin estimează consolidarea acestui indicator, la peste 76,4 mii companii, iar, în 2020, creșterea fiind însă temperată de epidemia de Coronavirus, numărul acestora va ajunge la aproximativ 77.000 companii.

Totodată, analiștii KeysFin punctează creșterea ușoară a numărului de angajați din construcții, după minimul din 2017, de doar 340.000 de angajați. Astfel, în 2018 numărul de angajați din domeniu însuma 342.000.

„Deși cele mai importante companii din industria de construcții, din punctul de vedere al cifrei de afaceri, contractează proiecte mari de infrastructură, este important de menționat că industria nu se bazează doar pe acestea, iar companiile medii și mici care se ocupă de construcții de ansambluri rezidențiale, clădiri de birouri sau alte construcții civile, însumează o valoare importantă din total. Din punctul nostru de vedere piața de construcții din România are toate șansele să crească în continuare, însă e dependentă de măsurile sociale și economice aplicate de Guvern, pentru ca românii să cumpere în continuare locuințe noi, iar companiile să continue să investească în spații noi”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director KeysFin unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information de pe piața locală.

În 2018, din totalul de 75.104 companii, 26 erau companii mari (cu cifra de afaceri mai mare de 50 milioane de euro și peste 250 angajați), 952 medii (cu cifra de afaceri cuprinsă între 50-10 milioane de euro și un număr de angajați cuprins între 250 și 50), 6.503 mici (cu cifra de afaceri cuprinsă între 10-2 milioane de euro și un număr de angajați cuprins între 50 și 10) și 67.600 microîntreprinderi (cu cifra de afaceri mai mică de 2 milioane de euro și cu mai puțin de 10 angajați).

Cea mai mare parte din cifra de afaceri a industriei (36,7%) a fost generată de companiile mici. Însă, pe de altă parte, peste 24.000 ală cu 0 în 2018.

Analiștii KeysFin punctează și scăderea considerabilă a numărului insolvențelor, cu 58%, comparând recordul negativ de 3.000 insolvențe din 2013 cu cele 1.018 insolvențe din 2019. Totodată, în primele 4 luni ale lui 2020 au fost înregistrate 315 insolvențe în sectorul construcțiilor, ceea ce arată că, momentan, acest sector nu a fost puternic afectat.

 Pe plus în primele 5 luni

Potrivit celor mai recente date de la INS, volumul lucrărilor de construcții (ca serie ajustată sezonier) a scăzut în mai cu 2,2% față de aprilie 2020, însă a fost cu 14,3% peste nivelul din mai 2019. În primele 5 luni din 2020 avansul a fost de 23,7% față de aceeași perioadă din 2019.

Pe obiecte de construcții, în primele 5 luni din 2020 (comparativ cu aceeași perioadă din 2019) se remarcă avansul construcțiilor inginerești de 39,4%, urmat de creșterea clădirilor rezidențiale de 20% și a celor nerezidențiale de 8,4%.

Pe elemente de structură, în primele 5 luni din 2020 (comparativ cu aceeași perioadă din 2019) volumul lucrărilor de întreținere și reparații curente a crescut cu 64%, cel al lucrărilor de reparații capitale cu 50% iar cel al construcțiilor noi cu 11%.

Pe de altă parte, în mai s-au eliberat 3.062 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 34% față de aprilie 2020 însă cu 26% sub nivelul din mai 2019. În primele 5 luni din 2020 s-au eliberat în total 13.997 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 15% față de aceeași perioadă din 2019.

Construcțiile din România înregistrează rezultate pozitive și în rapoartele Eurostat (Biroul European de Statistică) astfel că, potrivit acestuia, creşterea acestui sector a fost de 12,2% în aprilie 2020, în comparație cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Creșterea este cu atât mai de apreciat cu cât, în UE, lucrările de construcții au înregistrat o scădere de 24%, în timp ce, în țările din Grupul Euro declinul anual a fost și mai mare, de 28,4%, tot în aprilie 2020. Singurele state membre UE în care lucrările de construcţii au crescut în luna aprilie 2020, comparativ cu aprilie 2019, sunt România (12,2%), Germania (0,9%) şi Finlanda (0,8%).

Topul firmelor de construcții 

Potrivit datelor KeysFin, BOG’ART SRL este liderul pieței construcțiilor, cu o cifră de afaceri de 925,5 milioane de lei în 2018 (1,1% din total). Topul este completat de STRABAG SRL (687,8 milioane lei și 0,8% din total) și PORR CONSTRUCT SRL (551 de milioane de lei și 0,7 % din total).

De altfel, cumulat, cele mai mari 10 companii au generat doar 6% din cifra de afaceri totală, ceea ce face ca sectorul construcțiilor să fie una din cele mai echilibrate industrii locale.

București se află pe primul loc în topul județelor în funcție de cifra de afaceri a business-urilor din construcții care au sediul aici, însumând 26 miliarde de lei, aproape 31% din totalul la nivel național în 2018. Capitala este urmată în clasament de Cluj (7.4% din total), Ilfov (6.9%), Prahova (4%) și Timiș (3.8%). Companiile înregistrate în cele cinci județe cumulează aproape 53% din totalul cifrei de afaceri locale a acestui sector.

Ce se construiește pe plan local? Și cu cine?

Unul dintre programele guvernamentale care a impulsionat piața locală de construcții este „Prima Casă”. Lansat în 2009, programul a avut diferite condiții de-a lungul timpului pentru românii care doreau să își achiziționeze o casă, contractând un împrumut garantat de stat și cu condiții mult mai avantajoase.

Noile prevederi ale programului sunt încă în discuție, însă au fost vehiculate creșteri ale plafonului maxim de la 70.000 de euro la 140.000 de euro, precum și creșterea garanției statului, până la 80% din valoarea creditului contractat.

Bineînțeles, noile condiții aprobate de legislativ vor avea un impact direct atât asupra pieței locale de construcții, cât și asupra sistemului bancar, analiștii KeysFin atrăgând atenția că un plafon prea mare, precum și o garanție atât de confortabilă oferită de stat, ar putea duce la creșterea artificială a prețurilor imobiliarelor, precum și la supraîndatorarea unei părți a populației.

O altă direcție de creștere o reprezintă clădirile de birouri și spațiile logistice. Astfel, în 2019, doar în București au fost dați în folosință peste 275.000 metri pătrați de birouri, dublu față de 2018, când au fost finalizați 141.000 metri pătrați.

Mai mult, la nivel național, tranzacțiile de închiriere a spațiilor de birouri au însumat aproximativ 470.000 metri pătrați, cu 18% mai mult decât în 2018, când au fost închiriați în jur de 400.000 metri pătrați, potrivit unora din cei mai importanți jucători din piață.

Deși piața evoluează continuu, lucrările se fac cu din ce în ce mai puțini muncitori, numărul acestora înjumătățindu-se aproape în ultimii 10 ani. Motivele principale ale acestui declin sunt atât tehnologiile implementate și în acest domeniu, cât și lipsa forței de muncă calificate.

Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) și care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN aferente grupelor 41 – construcții de clădiri, 42 – lucrări de geniu civil, 43 – lucrări speciale de construcții. Toate cifrele sunt exprimate în lei, iar datele au fost extrase în iulie 2020.

Cu un portofoliu de peste 500 de clienți, KeysFin este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România. KeysFin deţine şi aplicaţia KeysFinder, prin intermediul căreia utilizatorii pot accesa usor şi rapid situaţii financiare, indicatori şi informaţii juridice de la peste 4 milioane de entități economice din România.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version