Piața serviciilor stomatologice din țara noastră a atins o cifră de afaceri de aproape 1 miliard de lei și un profit care depășeste 170 de milioane de lei la finalul anului 2016, conform unui studiu Creditinfo România.

Este o creștere de aproximativ 36% față de anul 2015.

Potrivit acestui studiu, doar anul trecut au intrat pe piață aproape o mie de firme noi care au deschis clinici și cabinete stomatologice.

Paradoxal însă, cei mai mulți români nu trec cu anii pe la medicul dentist, stau fără dinți, folosesc, în medie, puţin peste un tub de pastă de dinţi pe an şi schimbă periuţa la 2 – 3 ani.

Piața serviciilor medicale stomatologice din țara noastră este dominată de companiile private, care în prezent dețin peste 90% dintre clinicile și cabinetele stomatologice.  

Este vorba de peste 4.300 de companii care au aproape 10.000 de angajați. Stomatologia este și una dintre specializările cele mai căutate de viitorii medici, care speră să-și deschidă propriul cabinet.

Piața serviciilor medicale stomatologice din Capitală

În București se află cele mai multe firme care activează în domeniul stomatologic, peste 1.300 unitati. Doar în ultimii doi ani au intrat pe piață aproape 300 de companii noi, care au deschis clinici și cabinete.

Noi am intrat pe piață în 2015, în plină expansiune a pieței, iar după primul an ne-am dublat cifra de afaceri. Mediul concurențial ne stimulează foarte mult să oferim tratamente de ultimă generație pentru că pacienții sunt, pe bună dreptate, din ce în ce mai pretențioși, a declarat Irina Gavriluț, owner și medic dentist la clinica New Dental din București.

Anul 2016 a înregistrat creșteri de aproximativ 27% în domeniul serviciilor medicale stomatologice din Capitală, comparativ cu anul 2015. Clinicile și cabinetele stomatologice au înregistrat o cifră de afaceri de peste 380 milioane lei  un profit de aproape 70 de milioane de lei.  

Pacienții își doresc tratamente de calitate, care să le îmbunătățească stilul de viață. Spre exemplu, la noi în clinică cele mai solicitate sunt cele de implantologie și estetică dentară. Fațetele dentare, care oferă așa zisul aspect de zâmbet hollywoodian, sunt tot mai cerute, a mai spus dr. Irina Gavriluț.

   

Distribuția cifrei de afaceri și a profitului pe județe

Cea mai dezvoltată piață stomatologică este în județul Timiș, unde sunt înregistrate peste 180 de companii care au o cifră de afaceri care depaseste 53 milioane de lei, un profit de peste 12  milioane lei și peste 400 de angajați.

Topul județelor este completat de:

  • Cluj (peste 50 milioane de lei cifră de afaceri, peste 9 milioane de lei profit, peste 500 de angajați, la aproximativ 220 de firme)
  • Argeș (aproximativ 47 milioane de lei cifră de afaceri, 8,5 milioane de lei profit, peste 450  angajați, la aproximativ 150 de companii)
  • Brașov (46 milioane de lei cifră de afaceri, 8,3 milioane lei profit, peste 420 de angajați, la aproximativ 170 de companii).

“Potrivit cifrelor noastre, domeniul companiilor stomatologice a înregistrat în 2016 o creștere de aproximativ 38%, față de 2015, și aproape că s-a dublat comparativ cu anul 2014, când piața înregistra o cifră de afaceri de aproximativ 560 de milioane de lei. Anul 2016 a însemnat și intrarea pe piața serviciilor medicale din România a peste 500 de companii noi, care au deschis clinici și cabinete stomatologice”, a declarat Aurimas Kacinskas, CEO, Creditinfo România.

Costurile pentru serviciile medicale stomatologice din România sunt cu până la 70% mai mici decât în ţările din Occident, comparând aceleaşi tipuri de materiale şi servicii.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version