Compania Naţională Poşta Română a închis, începând din 15 noiembrie, traficul de corespondenţă pe relaţia cu mai multe ţări.

Astfel, nu se va mai accepta la prezentare niciun fel de trimitere poştală (EMS, corespondenţă, colete) pentru destinaţiile: Cap-Verde, Filipine, Gibraltar, Peru, Republica Dominicană.

Acestea se adaugă listei deja existente pe care se află: Bolivia, Cuba, Fiji, Kiribati, Mali, Nauru, Noua Caledonie, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee, Paraguay, Polinezia Franceză, Samoa Occidentală, Tonga, Tuvalu, Uruguay, Vanuatu, Venezuela şi Insulele Norfolk, Pitcairn şi Solomon.

Poşta Română asigură clienţii că, odată ce fluxul va fi restabilit, va gestiona situaţia cât mai eficient posibil, pentru ca trimiterile să ajungă cât mai repede la destinaţie.

„De asemenea, precizăm că s-a reluat traficul de trimiteri EMS pe relaţia cu Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Elveţia, Germania, Grecia, Republica Moldova, Polonia şi Ungaria”, se arată în comunicatul companiei.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version