PostCollect Retur 30 este serviciul prin care clienţii pot returna produsele comandate de pe site-urile eMag şi FashionDays, în termen de 30 de zile de la achiziţie, în cele peste 500 de oficii PostCollect din toată ţara.

Poşta Română lansează acest serviciu începând de luni, în această periodă a Black Friday.

Poşta Română preia mărfurile pe care clienţii doresc să le returneze în termen de 30 de zile de la achiziţie, le transportă şi le livrează la adresele indicate de către beneficiar.

„Clientul se va prezenta într-unul din cele peste 500 de oficii poştale PostCollect, cu produsul ambalat în condiţii aferente coletelor poştale. Va înmâna oficiantului numărul AWB generat de site-ul retailerului după aprobarea cererii de retur. Timpul de livrare pentru o astfel de trimitere este Z + 3 zile lucrătoare, de la data prezentării trimiterii în subunitatea poştală”, au detaliat reprezentanţii Poştei Române, într-un comunicat de presă transmis vineri.

Trimiterile PostCollect „Retur 30” se pot monitoriza prin Track&Trace, pe site-ul Poştei Române, de la prezentare, până la livrarea către beneficiar.

„Returul produselor prin intermediul Poştei Române vine ca o continuare firească a serviciului PostCollect, care s-a dovedit un serviciu de succes şi care a meritat dezvoltat, tocmai pentru a face din el un produs complet. Ne dorim, astfel, să atragem cât mai mulţi retaileri online care să-şi livreze mărfurile prin PostCollect”, a declarat Mircea Tudosie, directorul general al Poştei Române.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version