Statul român pierde un nou proces, în ciuda faptului că îi plătește generos pe avocați: Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris a dat câștig de cauză societății Enel în dosarul intentat de Societatea de Administrare a Participațiilor din Energie (SAPE), pentru nerespectarea contractului de privatizare al Electrica Muntenia Sud.

foto: Jean-Mihai- Pâlșu
<strong>foto Jean Mihai Pâlșu<strong>

Statul român ceruse despăgubiri de la Enel de 834,2 milioane de euro și de 378,6 milioane de lei însă acum trebuie să plătească 1,5 milioane de euro cheltuieli de judecată, în urma sentinței pronunțate de Curte săptămâna trecută.

Procesul a fost demarat inițial de Electrica – înlocuită ulterior de SAPE -, după ce un control al Curții de Conturi din perioada 2012-2013, care a relevat că investitorii nu și-au respectat contractele de privatizare. Cei de la Curtea de Conturi nu au adus însă dovezi concrete prin care să-și susțină rapoartele, motiv pentru care procesul a fost pierdut.

“Din cele 24 de capete de cerere formulate în aprilie 2013, au fost respinse 17 iar restul fie au fost prescrise, fie considerate de competența altor instanțe”, potrivit unor surse din sectorul energetic, citate de Agerpres.

SAPE este o societate aflată în portofoliul Departamentului pentru Energie, care a fost înființată în anul 2014 ca urmare a divizării parțiale a Electrica înainte de listarea la bursă. Societatea gestionează pachetele minoritare de acțiuni deținute la companiile de distribuție și furnizare a energiei electrice care au fost privatizate, inclusiv litigiile cu investitorii care au preluat fostele filiale Electrica.

enel 2

Enel: Se pune capăt unei serii de speculații

Decizia Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris demonstrează că Enel și-a îndeplinit obligațiile din contractul de privatizare, inclusiv pe cele legate de investițiile realizate în companiile ce au rezultat, respectiv Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, susțin reprezentanții companiei energetice.

Enel consideră că rezultatul arbitrajului pune capăt unei serii de opinii și speculații ce au fost inițiate de raportul Curții de Conturi din 2012, se arată într-un comunicat al Enel remis, miercuri.

“Misiunea noastră, în acest moment, este să ne concentrăm pe dezvoltarea companiilor pe care le avem în România. Angajamentul nostru în România rămâne consistent. Astăzi, avem cele mai bune companii de distribuție din țară în ceea ce privește calitatea serviciului și una dintre cele mai inovative companii de furnizare și suntem încrezători în perspectivele de creștere ale afacerilor locale”, a declarat Georgios Stassis, country manager Enel Romania.

În România, compania italiană Enel deține trei foste filiale ale Electrica de distribuție și furnizare a energiei electrice, în zona Muntenia Sud, inclusiv București, în Banat și în Dobrogea. Filiala Electrica Oltenia a fost cumpărată de cehii de la CEZ, iar cea din Moldova, de nemții de la E.ON.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version