Piaţa gazelor din România va fi complet liberalizată, de la 1 iulie, iar producătorii de gaze vor fi obligaţi să vândă pe bursă 40% din producţie, până la data de 31 decembrie 2020, la un preţ de pornire stabilit de ANRE.

foto Jean Mihai Pîlșu

Un proiect de ordonanţă de urgenţă (OUG) pentru modificarea Legii energiei 123/2012 a fost iniţiat de ministerl Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

„Pentru perioada 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2020, cantităţile de gaze naturale prevăzute la lit. a) reprezintă o cotă procentuală de 40% din producţia anuală înregistrată în anul anterior ofertării, cu excepţia consumului tehnologic şi a consumului propriu; pentru perioada 1 ianuarie 2021 – 31 decembrie 2022 cantităţile anuale de gaze naturale prevăzute la lit. a) reprezintă o cotă procentuală de 40% din producţia anuală înregistrată în anul anterior ofertării, cu excepţia consumului tehnologic şi a consumului propriu”, se arată în proiect.

Vânzarea acestor cantităţi de gaze se va face în baza programului de ofertare obligatorie stabilit de ANRE, care să cuprindă repartizarea cantităţilor ofertate pe produse standardizate lunare, trimestriale, semestriale, sezoniere şi anuale, astfel încât să fie asigurate condiţiile de competiţie, transparenţă şi nediscriminare pentru toţi potenţialii cumpărători.

„În perioada 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2022, toţi participanţii la piaţa de gaze naturale, în măsura în care contractează cumpărarea de gaze naturale pe piaţa angro, într-un an calendaristic, au obligaţia să oferteze anual, în calitate de cumpărător, în anul calendaristic în care achiziţionează gazele naturale, cereri de cumpărare gaze naturale pe pieţele centralizate, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE”, mai prevede proiectul de OUG.

Potrivit notei de fundamentare, proiectul de act normativ va permite furnizorilor de gaze naturale, pe o piaţă concurenţială, să îşi gestioneze sursele de gaze naturale (producţie internă curentă, înmagazinare, import) necesare pentru acoperirea necesarului de consum al portofoliului de clienţi, în condiţii de minimizare a costului resurselor alocate, în scopul consolidării poziţiei în piaţă prin oferirea celor mai bune preţuri clienţilor finali şi asigurarea continuităţii furnizării gazelor naturale.

„De asemenea, pentru producătorii de gaze naturale se elimină obligaţia de a încheia, în anul calendaristic în care livrează gazele naturale, contracte pe pieţele centralizate angro, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 50% din cantitatea de gaze naturale contractate cu livrare în anul calendaristic respectiv, în calitate de vânzător, instituindu-se obligaţia ca în perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2022 producătorii de gaze naturale a căror producţie anuală realizată în anul anterior depăşeşte 3.000.000 MWh să oferteze anual vânzarea unor cantităţi de gaze naturale, cu livrare în perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2022, în mod transparent, public şi nediscriminatoriu, pe pieţele centralizate în conformitate cu reglementările emise de ANRE”, spun iniţiatorii proiectului.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version