Reprezentanţii Institului Naţional de Statistică anunţă, vineri, că rata şomajului a crescut în luna mai cu 0,2% faţă de rezultatul înregistrat în luna aprilie.

office

Astfel, şomajul din România a crescut, practic, de la 6,4% la 6,6%, dar nivelul se menţine sub cel înregistrat în luna mai a anului trecut. Atunci erau 622.000 de şomeri, iar acum sunt doar 581.000.

La nivel naţional există mai mulţi bărbaţi şomeri, 7,3%, decât femei, 5,6%. De asemenea, trebuie precizat că 78,3% dintre şomeri sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 25 şi 74 de ani.

5,5% dintre şomeri sunt încadraţi în limitele respective de vârstă, iar 1,1% dintre şomeri au până în 25 de ani.

Specialiştii susţin că se aşteaptă ca în lunile de vară şomajul să scadă graţie celor care îşi găsesc slujbe de sezon.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version