Măsura extinderii cu două luni a perioadei în care nu vor fi aplicate sancțiuni pentru nerespectarea obligației de a transmite facturile emise în sistemul RO e-Factura era așteptată și ar fi trebuit luată mai devreme, deoarece companiile nu au avut suficient timp să se pregătească pentru transmiterea facturilor electronice până la 1 aprilie, iar presiunea pusă de autoritățile fiscale pe contribuabili a fost și încă este foarte mare, consideră Sorana Cernea, managing partner al TPA România, companie de top în Europa Centrală și de Est, specializată în contabilitate, consultanță fiscală și audit.

Decizia, care le oferă antreprenorilor timp pentru a evita sancțiuni cu impact negativ semnificativ asupra companiilor, a fost anunțată inițial, luna trecută, de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Guvernul a aprobat-o apoi prin OUG nr. 30/2024 și a publicat-o în Monitorul Oficial din 29 martie 2024, fiind benefică mediului de afaceri, explică specialistul în fiscalitate. 

Sorana Cernea explică însă că „de fapt, nici măcar unele instituții publice, care au obligația să transmită facturile în sistem, nu sunt pregătite”. „Sistemul RO e-Factura reprezintă în continuare o provocare pentru mediul de afaceri deoarece Spațiul Privat Virtual (SPV) funcționează defectuos, cu multe întreruperi, există puțini furnizori de semnătură digitală calificată care să poată oferi serviciile într-un timp așa de scurt, există probleme legate de confidențialitatea datelor din cauza accesului unui împuternicit la toate informațiile fiscale existente în SPV, este necesară renegocierea condițiilor contractuale cu partenerii (furnizorii și clienții). În plus, există o serie de neclarități privind unele situații practice pentru care sistemul RO e-Factura nu are încă funcționalitățile tehnice necesare. Discuții intense există și cu privire la acordarea dreptului de deducere a TVA și la modul de aplicare a amenzilor de 15% din valoarea facturii în lipsa facturii electronice, începând cu 1 iulie 2024, având în vedere faptul că legislația națională ar trebui să țină cont de directiva europeană privind sistemul comun de TVA și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene” .

Prin OUG 30/2024, publicată în Monitorul Oficial din 29 martie 2024, perioada în care nu vor fi aplicate sancțiuni pentru nerespectarea obligației de a transmite facturile emise în sistemul e-Factura a fost extinsă până la 31 mai 2024. Astfel, primele sancțiuni pentru neîndeplinirea obligației de a raporta în sistem facturile emise ar urma să fie aplicate de la 1 iunie.

Netransmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura în termenul legal se va sancționa, începând cu acea dată cu amenzi cuprinse între 1.000 lei și 10.000 lei. Sancțiunea se va aplica lunar, pentru una sau mai multe facturi al căror termen-limită de transmitere intervine în cursul respectivei luni calendaristice. Începând cu 1 iulie, pe lângă amenzile în cuantum fix, se va aplica și o amendă de 15% din valoarea facturii.

Potrivit datelor publicate pe portalul Ministerului dedicat e-factura, până azi, 4 aprilie 2024, au fost primite și livrate peste 85,5 milioane de facturi. 

Despre TPA România:

TPA România, aflată în top 10 companii de servicii profesionale din România, a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 7,5 milioane de euro, în creștere cu 15% față de anul anterior. În România, compania are două birouri, în București și Cluj-Napoca, și peste 150 de angajați. De la începutul lui 2024, compania are o nouă echipă de management, fiind condusă de doi managing partners: Cristina Petrescu și Sorana Cernea. TPA România face parte din grupul austriac TPA, prezent în 12 țări din regiune, și care are, în total, 1.800 de angajați.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version