Institutul Național de Statistică a dat publicității, joi, câteva cifre în legătură cu importurile și exporturile României din 2016.
Tendința nu este una tocmai bună pentru economia noastră, în condițiile în care există un deficit comercial de aproape 10 miliarde de euro, în creștere cu aproape 1,6 miliarde de euro față de 2015.
Ceea ce înseamnă că România exportă mult mai puțin decât importă, adică producția nu se ridică la nivelul așteptat. Exporturile României au însumat anul trecut 57,386 miliarde de euro, iar importurile au însumat 67,344 miliarde de euro. Exporturile au crescut cu 5,1% față de 2015, iar importurile cu 7%.
Unele dintre cele mai mari cifre le regăsim la comerțul cu încălțăminte. România a exportat încălțăminte de aproape 1,31 miliarde de euro, cu 0,4% mai puțin decât în 2015, și a importat încălțăminte de aproape 755 de milioane de euro, cu 15% mai mult decât în 2015.