Oficiul European de Statistică Eurostat a prezentat, luni, un raport despre deficitul balanţei comerciale din Uniunea Europeană în primele opt luni ale anului.
Pentru luna august, exporturile UE au crescut cu 6,4% faţă de luna august a anului trecut, până la 145,5 miliarde de euro, în timp ce importurile au urcat cu 3,9%, până la 150,5 miliarde de euro.
În schimb, ţările din zona euro au avut un excedent de 16,1 miliarde de euro, cu 1,4 miliarde mai puţin decât excedentul înregistrat în luna august a anului 2016.
Pe primele opt luni ale anului, cifrele sunt clare. Uniunea Europeană a înregistrat un deficit al balanţei comerciale de 5,5 miliarde de euro, cu 0,4 miliarde de euro mai puţin decât în primele opt luni ale anului trecut.
În schimb, România este codaşă la acest capitol. Economia bazată pe consum a făcut ca deficitul balanţei comerciale să crească la 7,9 miliarde de euro, de la 6,1 miliarde de euro în primele opt luni ale anului trecut.
Dacă noi suferim, Uniunea Europeană şi-a îndeplinit planul, obţinând o creştere cu 4% a exporturilor către SUA şi o creştere cu 19,2% a exporturilor către China.