România pierde 80 de milioane de euro, reprezentând corecții financiare impuse de Comisia Europeană pe 15 iunie 2018, din cauza unor nereguli legate de fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

România a depus contestație, pe 7 septembrie 2018, la Tribunalul UE, care însă a respins solicitarea, motivând că MAE nu s-a încadrat în termenul depunerii contestaţiei.

Printre cei implicaţi în demersul de anulare a hotărârii CE se numără şi Costin-Radu Canţăr, subsecretar de stat în cadrul MAE, numit pe 16 mai 2018 în funcţia de Agent guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.

Ministerul de Externe, condus de Teodor Meleșcanu (ALDE), susține însă că cererea a fost depusă în timp util, deoarece, la termenul de două luni pe care România îl avea la dispoziţie, “se mai adaugă 14 zile, potrivit Regulamentului de procedură al Tribunalului UE, plus încă 10 zile, din considerente de distanţă”.

„În acest sens apreciem că, odată cu publicarea, a fost exclusă teza din Tratat referitoare la notificarea actului, astfel încât termenul de 2 luni pentru introducerea acţiunii în anulare, care face obiectul cauzei T-530/18, a început să curgă de la data publicării Deciziei 2018/873 în JOUE (15.06.2018), la care se adaugă cele 14 zile prevăzute de articolul 59 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Termenului astfel calculat i se adaugă 10 zile – termen invariabil pentru considerente de distanţă, prevăzut de articolul 60 din acelasi Regulament”, se arată în comunicatul transmis joi de MAE.

Prin urmare, analiza realizată la nivelul Agentului Guvernamental pentru Curtea de Justiţie UE indică faptul că introducerea acţiunii în anulare formulată pe 7 septembrie 2018 de România a fost făcută cu respectarea termenelor, susţine MAE.

„În concluzie, din analiza efectuată la nivelul Agentului Guvernamental pentru CJUE rezultă că acţiunea în anulare formulată de România la data de 07.09.2018 a fost introdusă cu respectarea termenelor. Acest aspect urmează a fi supus atentiei CJUE prin recursul ce va fi formulat în cauză. Potrivit art. 56 din statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, deciziile Tribunalului sunt susceptibile de recurs la CJUE, termenul pentru exercitarea căii de atac fiind de 2 luni de la notificarea lor, iar autorităţile române urmează să uziteze de acest drept, dat fiind faptul că, în cauză, Tribunalul UE nici nu a organizat o dezbatere orală a cauzei”, conchide comunicatul.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version