Comisia Europeană a lansat, miercuri, două investigaţii aprofundate vizând rolul potenţial de denaturare a pieţei al subvenţiilor străine acordate ofertanţilor în cadrul unei proceduri de achiziţii publice din România.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, procedura publică relevantă a fost lansată de o autoritate contractantă română (Societatea PARC fotovoltaic Rovinari Est S.A.) pentru proiectarea, construirea şi exploatarea unui parc fotovoltaic în România, cu o putere instalată de 110 MW. Acest proiect este finanţat parţial din Fondul UE pentru modernizare.

Investigaţiile lansate astăzi sunt rezultatul notificărilor transmise, pe de o parte, de Grupul Enevo, inclusiv de LONGi Solar Technologie GmbH şi, pe de altă parte, de Shanghai Electric UK Co. Ltd. şi de Shanghai Electric Hong Kong International Engineering Co. Ltd.

În urma examinării preliminare a tuturor observaţiilor, Comisia a considerat că este justificat să iniţieze o investigaţie aprofundată pentru doi ofertanţi, deoarece există suficiente indicii că ambele au primit subvenţii străine care denaturează piaţa internă.

„În cursul investigaţiei aprofundate, Comisia va evalua în continuare presupusele subvenţii străine şi va obţine toate informaţiile necesare pentru a stabili dacă este posibil ca acestea să fi permis societăţilor să prezinte o ofertă nejustificat de avantajoasă ca răspuns la o licitaţie. O astfel de ofertă ar putea determina alte întreprinderi care participă la procedura de achiziţii publice să piardă oportunităţi de vânzare”, precizează CE.

În conformitate cu Regulamentul privind subvenţiile străine, întreprinderile sunt obligate să notifice licitaţiile lor de achiziţii publice în UE atunci când valoarea estimată a contractului depăşeşte 250 milioane de euro şi când societăţii i s-au acordat contribuţii financiare străine de cel puţin 4 de milioane euro din cel puţin o ţară terţă în cei trei ani anteriori notificării.

„Panourile solare au devenit importante din punct de vedere strategic pentru Europa: pentru producţia noastră de energie curată, locuri de muncă în Europa şi securitatea aprovizionării. Cele două noi investigaţii aprofundate privind subvenţiile străine în sectorul panourilor solare urmăresc să menţină securitatea economică şi competitivitatea Europei prin asigurarea faptului că întreprinderile de pe piaţa noastră unică sunt cu adevărat competitive şi joacă un rol echitabil”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Primul consorţiu investigat de executivul comunitar este compus din grupul Enevo şi LONGi Solar Technologie GmbH. Enevo Group, liderul consorţiului, este un furnizor de servicii de inginerie şi consultanţă cu sediul în România. Longi Solar Technologie GmbH este o filială germană nou înfiinţată, deţinută integral şi controlată integral de LONGi Green Energy Technology Co., Ltd, care este un furnizor important de soluţii solare fotovoltaice, cotată la Bursa din Hong Kong. Atât LONGi Solar Technologie GmbH, cât şi LONGi Green Energy Technology Co., Ltd. îşi desfăşoară activitatea în domeniul dezvoltării, fabricării şi întreţinerii plachetelor, celulelor şi modulelor solare.

Al doilea consorţiu investigat este compus din Shanghai Electric UK Co. Ltd. şi Shanghai Electric Hong Kong International Engineering Co. Ltd. Ambele societăţi sunt deţinute şi controlate în proporţie de 100% de Shanghai Electric Group Co. Ltd, o întreprindere deţinută de stat din Republica Populară Chineză. Este deţinută şi controlată în ultimă instanţă de Comitetul de supraveghere şi gestionare a industriei deţinut de stat Shanghai, o entitate deţinută de stat care este subordonată Guvernului Popular Central Chinez. Shanghai Electric UK Co., Ltd. şi Shanghai Electric Hong Kong International Engineering Co., Ltd. sunt principalii furnizori mondiali de soluţii industriale în domeniul energiei, al producţiei şi al integrării inteligenţei digitale. Acestea furnizează servicii privind stocarea energiei eoliene, solare şi a hidrogenului, precum şi un proces integrat de generare, reţea, încărcare şi stocare.

Regulamentul privind subvențiile străine(„RSF”) a început să se aplice de la 12 iulie 2023. Acest nou set de norme permite Comisiei să abordeze denaturările cauzate de subvențiile străine și, prin urmare, permite UE să asigure condiții de concurență echitabile pentru toate întreprinderile care își desfășoară activitatea pe piața internă, rămânând totodată deschise comerțului și investițiilor.

În ultimii ani, subvențiile străine par să fi denaturat piața internă a UE, inclusiv oferind beneficiarilor lor un avantaj neloial pentru a achiziționa întreprinderi sau pentru a obține contracte de achiziții publice în UE în detrimentul concurenței loiale. RSF abordează astfel de denaturări și elimină o lacună în materie de reglementare. Acesta oferă UE noi instrumente pentru a combate în mod eficace subvențiile străine care cauzează denaturări și subminează condițiile de concurență echitabile de pe piața internă, care se bazează pe o economie socială de piață competitivă.

Regulamentul privind subvențiile străine introduce trei proceduri:

  • Două proceduri bazate pe notificare pentru (i) investigarea concentrărilor economice, precum și (ii) oferte în cadrul procedurilor de achiziții publice care implică contribuții financiare acordate de guverne din afara UE. Obligațiile de notificare se aplică operatorilor economici începând cu 12 octombrie 2023.
  • O procedură ex officio de investigare a tuturor celorlalte situații de pe piață, în cadrul căreia Comisia poate iniția o revizuire din proprie inițiativă.

Comisia va publica o versiune neconfidențială a deciziei de astăzi, precum și viitoarea decizie finală, după adoptare, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se mai arată în comunicatul CE.

La finele lui 2023, compania Parc Fotovoltaic Rovinari Est SA, deţinută în ponderi egale de Complexul Energetic Oltenia şi OMV Petrom, a scos la licitaţie contractele pentru construirea a 4 parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 450 MW.

La începutul anului 2024, Societatea Parc Fotovoltaic Rovinari Est anunţa că a primit 8 oferte la licitaţie, conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Una dintre oferte a venit de la asocierea Enevo Group (Leader), LONGi Solar Technologie, iar o alta, de la asocierea Shanghai Electric Hong Kong International Engineering Company Limited (Leader), Shanghai Electric UK Company Limited.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version