Reprezentanții Oficiului European de Statistică Eurostat au dat publicității, joi, un raport extrem de interesant despre modul în care au fost remunerați angajații din Uniunea Europeană în 2017.
Cum era de așteptat, cei mai prost plătiți au fost românii și bulgarii, respectiv reprezentanții celor mai slabe economii din Uniunea Europeană.
Bulgarii au încasat în medie 5,1 euro pe ora de lucru, iar românii au încasat în medie 5,5 euro pe ora de lucru. Cifrele sunt extrem de scăzute în condițiile în care media pe Uniunea Europeană a fost de 23,1 euro pe ora de lucru, iar media pe Zona Euro a fost de 26,9 euro.
Orientativ, salariile au crescut în Uniunea Europeană cu 16% în ultimul deceniu, iar în Zona Euro au crescut cu aproape 20% în ultimul deceniu.
Anul trecut, cei mai bine plătiți au fost luxemburghezii, 43,8 euro pe oră, danezii, 38,7 euro pe oră, și belgienii, 37,9 euro pe oră.
Obiectivul României ar putea fi depășirea unor state precum Polonia, unde salariul mediu a fost de 6,3 euro pe oră, sau Ungaria, unde salariul mediu a fost de 7,6 euro pe oră.
În România, în ultimul deceniu, salariul mediu a crescut cu peste 50%, ajungând de la 3,5 euro pe oră la 5,5 euro pe oră. Cele mai mari creșteri pe aceeași perioadă de timp s-au înregistrat în Bulgaria, 122%, Estonia, 67%, Slovacia și Lituania, câte 62%.
Doar în două state din Uniunea Europeană salariile au scăzut față de acum 10 ani. Este vorba despre Cipru și Marea Britanie, unde salariile au scăzut în medie cu aproximativ 7%.