Reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică au dat publicităţii, luni, un raport extrem de interesant despre evoluţia salariului din România.

Conform celor de la INS, salariul mediu net a fost de 2.392 de lei pe luna octombrie a acestui an, cu 0,7% mai mare faţă de luna septembrie a acestui an şi cu 13,5% mai mare faţă de luna octombrie a anului precedent.

De asemenea, salariul din luna octombrie a crescut cu 177,3% faţă de salariul mediu net înregistrat în luna octombrie a anului 1990.

Cele mai mari salarii medii s-au înregistrat în domeniul tehnologiei informaţiei, 6.054 lei, iar cele mai mici s-au înregistrat în hoteluri şi restaurante, 1.415 lei.

În luna octombrie au obţinut creşteri de salarii cei care lucrează în asigurări, activităţi de editare, industria metalurgică şi fabricarea produselor din tutun.

În schimb, au scăzut salariile în domenii precum extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea produselor de cocserie, telecomunicaţii, etc.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version