Guvernul Ciucă a aprobat, în ședința de joi, schema de ajutor de stat pentru investiţii majore în economie, care, împreună cu alte măsuri de intervenţie şi sprijin contribuie la trecerea la o economie de producţie.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, la briefingul de la finalul şedinţei Executivului:

„Azi s-a aprobat schema de ajutor de stat pentru investiţii majore în economie, o schemă de 200 milioane de euro, cu accent pe industria prelucrătoare, pe transporturi, pe asistenţa sanitară şi socială. Practic reîncepem o nouă etapă foarte bine ţintită, pentru că la un moment dat o să revenim şi în zona aceasta de soluţii cu privire la creşterile de preţuri sau la elemente de efecte negative pe care le simţim şi în economie, dar şi în societate. Singura soluţie este să avem producţie, să avem procesare, să avem fabrici, să avem unităţile noastre şi să reducem dependenţa de importuri. Practic, această schemă de ajutor de stat, împreună cu celelalte măsuri gândite de intervenţie şi de sprijin în economie duc la ceea ce am mai spus, la trecerea la economia de producţie într-un mod mult mai alert. Nu stăm neapărat să vedem de unde găsim formule sau elemente inovatoare din perspectiva finanţării, ne folosim de banii din bugetul de stat, ne folosim de flexibilizarea fondurilor europene şi anticipăm într-un fel anumite elemente(…) Continuăm anticipând şi adaptându-ne permanent la ceea ce este necesar pentru România”, a spus Câciu.

Ministrul a precizat că proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor şi acesta a ţinut cont foarte mult şi de observaţiile care au venit din partea mediului de afaceri.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version