Ședința de Guvern programată pentru luni la ora 11.00 a fost amânată pentru marți la ora 14.00, deoarece nu au fost obținute toate avizele pentru Ordonanța de Urgență (OUG) privind stabilirea plafoanelor bugetare
 
 
CCR a decis că Legea plafonării indicilor bugetari este neconstituțională, iar pentru ca bugetul să treacă rapid prin Parlament, liderul PSD, Liviu Dragnea, s-a gândit să rezolve problema printr-o ordonanță de urgență.
 
Aflat în turneu electoral prin țară, Dragnea a declarat sâmbătă, la Slobozia, că dacă Guvernul va adopta ordonanță de urgență pentru aprobarea plafoanelor bugetare, va fi aprobat bugetul, care va fi retrimis pentru promulgare.
 
”Îl vom retrimite (bugetul – n.r.) la Cotroceni acestui domn (președintelui Klaus iohannis – n.r.), dacă-l găsim acolo, să-l semneze și să-l promulge, să se publice, pentru ca milioane de copii să beneficieze de alocații, programele de investiții să înceapă să se deruleze în forță, programele pe sănătate, unde s-au alocat sume uriașe, să înceapă să se deruleze, pentru beneficiul românilor. Dacă Guvernul nu adoptă ordonanță, atunci o să se întârzie. Dar eu sper ca guvernul să-și dorească să aibă bugetul cât mai repede în vigoare să se implementeze. (…) Dacă este ședință luni, sigur va fi pe ordinea de zi, că ăsta (OUG pe plafoane-n.r.) poate unicul motiv”, aspus Dragnea.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version