Elena Petrașcu, șefa Poștei Române, și-a anunțat joi demisia din fruntea companiei respective.

Elena Petrașcu a rezistat doar ceva mai mult de patru luni în fruntea Companiei Naționale Poșta Româna, iar demisia ei este oarecum surprinzătoare, în condițiile în care la sfârșitul anului trecut anunța o creștere semnificativă a veniturilor.

Totuși, șefa CNPR a dat publicității un mesaj care s-a dorit a fi concludent:

“Începând cu luna octombrie a anului 2017 am acceptat să preiau atribuţiile funcţiei de director general al Companiei Naţionale Poşta Română. Încă de la început am precizat că voi ocupa această funcţie cu titlul interimar. Joi a sosit momentul să îmi iau rămas bun de la o echipă în care am foarte multă încredere, o echipă cu care am reparat, am construit şi am dezvoltat această companie. Dacă ar fi să aleg două cuvinte care să rezume ceea ce am făcut, împreună, pentru companie, în aceste 4 luni, acestea ar fi transparenţă şi responsabilitate. Îmi place să cred că am dezvoltat o relaţie corectă şi deschisă, atât cu reprezentanţii mass-media, cât şi cu partenerii, clienţii şi angajaţii Poştei Române. Am dat dovadă de transparenţă şi deschidere. Pentru a aduce un argument concludent acestui mod de a lucra, vă punem la dispoziţie un raport al activităţii Poştei Române din aceste 4 luni”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version