Deși Legea Salarizării Unitare a fost întoarsă pe toate părțile, oamenii lui Liviu Dragnea continuă să se bată cu pumnul în piept că vor aduce creșteri constante și mari de salarii.

Dar specialiștii nu văd cu ochi buni o asemenea politică și atrag atenția asupra faptului că România riscă să intre în colaps. Lucian Croitoru, unul dintre consilierii lui Mugur Isărescu de la Banca Națională Română, a precizat, pentru Bloomberg, că “o eventuală creștere rapidă a salariilor reduce competitivitatea în România. Este o iluzie să crezi că poți să ieși forțat din rândul țărilor cu o mână de lucru ieftină. Investitorii nu vor mai fi atrași de România dacă această creștere de salarii nu va fi susținută de o productivitate pe măsură”.

Anunțul lui Croitoru este confirmat de reprezentanții Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii. Aceștia anunță că peste 25% dintre firmele pe care le reprezintă și-au redus sau chiar încetat activitatea în ultimii doi ani.

Motivele sunt numeroase: creșterea costurilor cu mâna de lucru, lipsa de muncitori specializați, birocrația stufoasă, taxele mai mari și corupția.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version