Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal: “Nivelul de trai nu poate creşte doar printr-o decizie discreţionară. Poţi să ai creşteri salariale doar dacă ai performanţă economică sau creşteri de productivitate”!

Reprezentanţii Partidului Social Democrat au dat publicităţii proiectul Legii Salarizării, care ar urma să intre în Parlament pentru dezbateri în aproximativ o săptămână.

Proiectul anticipează creşteri salariale masive pentru mai toate categoriile de bugetari şi chiar începând din acest an, urmând ca până în 2022 să ajungem să ne batem de la egal la egal cu greii Uniunii Europene.

Dar majoritatea specialiştilor în finanţe se amuză copios pe seama acestui proiect şi spun că şansele de reuşită pentru implementare ţin mai degrebă de domeniul miracolului.

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, consideră că “totul este o iluzie. Pentru toţi cei care par încântaţi de aceste cifre vreau să spun, şi să fie foarte clar, că majorările de salarii venite prin Ordonanţe sunt o iluzie. Nivelul de trai nu poate creşte doar printr-o decizie discreţionară. Poţi să ai creşteri salariale doar dacă ai performanţă economică sau creşteri de productivitate”.

În plus, şeful Consiliului Fiscal anunţă că “impactul bugetar a fost mult subestimat. Până în 2020 vorbim de un impact bugetar cumulat de 55-60 de miliarde de lei. Suntem de acord că e nevoie de o lege a salarizării. În primul rând pentru a face ordine în acest sector. Însă de la acest obiectiv şi până la legea pe care o vedem acum e o cale foarte lungă”.

Şi Ioana Petrescu, fost ministru al Finanţelor în guvernul Ponta, este extrem de dezamăgit de acest proiect susţinând că actualii guvernanţi “pun carul înaintea boilor”.

Ioana Petrescu este de părere că “proiectul prezentat este mult prea ambiţios şi riscă să aibă soarta vechii legi a salarizării 284/2010 care nu a fost niciodată aplicată în integralitate”.

Fostul de ministru al Finanţelor recomandă actualilor guvernanţi “să vină întâi cu măsuri clare de reducere a evaziunii şi creştere a veniturilor. Să implementeze măsuri structurale menite să accelereze creşterea economică. O astfel de măsură ar putea fi îmbunătăţirea managementului companiilor de stat prin înfiinţarea unui fond de investiţii profesionist”.

Proiectul Dragnea-Olguţa, doar propagandă electorală?!

Dezamăgiţi de modul în care liderii social-democraţilor gestionează această problemă, tot mai mulţi specialişti consideră că proiectul iniţiat de Liviu Dragnea şi Lia Olguţa Vasilescu a fost creat tocmai pentru a fi îngropată.

Modul în care semnatarii proiectului au ocolit negocierile cu sindicaliştii şi ploaie de cifre extra-optimiste lansate pe piaţă ne duc cu gândul la faptul că proiectul are doar rolul de propagandă electorală, respectiv să-i facă pe bugetari să viseze la cai verzi pe pereţi.

Totul seamănă cu o campanie electorală prelungită, iar faptul că Liviu Dragnea a anunţat, luni, că amână trimiterea proiectului în Parlament, pentru dezbateri, a dat apă la moară celor care consideră că, de fapt, nimic concret nu se va întâmpla.

Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional al Sindicatelor (BNS) şi unul dintre marii contestatari ai acestui proiect, a precizat luni seară, la Antena 3, că “până acum am văzut doar nişte cifre care nu au făcut decât să bage zâzanie între diferite categorii de sindicalişti. Ca exemplu, vă spun că un şofer de ministeru va lua mai mulţi bani decât un bibliotecar cu studii superioare, ceea ce este total incorect. Trebuie precizat că şoferul de ministru va lua între o sumă şi altă sumă. Dar el nu poate să ia mai mult decât un profesor sau un asistent medical”.

Acelaşi Dumitru Costin a anunţat că Lia Olguţa Vasilescu a realizat acest proiect deşi a adunat doar 60% dintre cifrele existente în piaţă pentru că avem anumite categorii de salarizaţi care nu vor recunoaşte în veci sumele pe care le încasează pentru că acestea sunt extraordinar de mari.

Pentru că nu au fost luate în calcul la negocieri, mai multe categorii de sindicalişti au început ameninţările cu mişcări de stradă şi anunţă, deja, că solicită demisia Liei Olguţa Vasilescu pentru lipsă de profesionalism.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version