Supraaciza la carburanți și supraimpozitarea contractelor part-time au fost abrogate, miercuri, cu 280 de voturi și două abțineri, de Camera Deputaților – for decizional -, după ce fuseseră introduse în septembrie 2017, de Guvernul Tudose.

foto Jean Mihai Pâlșu

Inițiatorii legii – parlamentarii PNL – spun că prin eliminarea supraacizei, prețul carburanților la pompă va scădea.

Însă președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a susținut că benzinarii nu vor ieftini carburanții la începutul anului viitor.

El le-a cerut de la tribună colegilor săi din PSD să meargă la pompe în benzinării și să facă poze, pentru a vedea cu exactitate dacă prețurile au scăzut.

Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii,  a spus și ea că, prin noua lege, se pierd la buget 1,5 miliarde lde ei din impozitarea muncii part-time și 3 miliarde de lei din supraacciză.

“Dacă nu îi vreți (n.r. banii), nu e niciun fel de problemă. Să vedem cum o să închideți bugetul”, a avertizat ea.

Olguța Vasilescu a mai susținut că, prin impozitarea muncii part-time la nivelul salariului minim, contractele de muncă au trecut din economia gri în economia albă. Ea a dat exemplul “buticarilor”, care plăteau contribuții pentru angajați la nivelul de 4 ore, deși aceștia munceau 8 sau 10 ore, și erau dezavantajați inclusiv la calculul pensiei. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version