Clanurile politicienilor de vârf angajați pe lefuri uriașe la stat au acaparat sistemul bugetar nu de ieri, de azi, însă majorarea salariilor din sistemul public face și mai împovărător gradul de suportabilitate pentru angajații din privat, care susțin întregul sistem-mamut de funcționari publici plătiți regește pentru rezultate zero.

Poate cel mai explicit caz de cât de bine e la stat pe leafă de privat este cel al fiului Vioricăi Dăncilă, care a fost numit consilier la Curtea de Conturi exact în ziua în care mama sa a devenit prim-ministru, 29 ianuarie 2018.

Victor Dăncilă are contract la Curtea de Conturi a României până în octombrie 2020, la Autoritatea de Audit, care este condusă, din 12 octombrie 2017, de avocatul Dan Lucian Vlădescu.

Victor Dăncilă a lucrat anterior la OMV Petrom, alaturi de tatăl său, care este manager regional. Și mama sa, viorica Dăncilă, a fost angajată la această companie până în anul 2007.

Victor Dăncilă este absolvent al Universităţii Ecologice din București. Este căsătorit, iar soția sa, Elena, lucrează tot la stat. Este consilier juridic în cadrul Primăriei Sectorului 5. Potrivit declarației sale de avere, în ianuarie 2017, avea, impreună cu soțul ei, un apartament. O lună mai târziu a adăugat în declarație un alt apartament, plus 100.000 lei și 5.000 de euro în conturi bancare, iar din luna mai – și un Volkswagen Passat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version