UPDATE 31 ianuarie: Guvernul aaprobat, miercuri, prelungirea plafonării adaosurilor comerciale la alimentele de bază, prevăzută în OUG nr. 67/2023.

Pe noua listă apare magiunul și untul, dar nu se mai regăsesc: cozonacul, orezul, bulionul de roşii, margarina, drojdia, carnea tocată.

„Am decis să prelungesc cu 60 de zile ordonanţa privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază”, a anunțat premierul Marcel Ciolacu, după întâlnirea de luni cu reprezentanții retailerilor, care l-au avertizat că vor scumpi, ca și până acum, alte produse – detergenți, de igienă și cosmetice -, pentru a nu pierde din profit.

„Românii trebuie să aibă parte în continuare de o stabilitate a preţurilor la alimente, după nebunia creşterilor speculative din trecut. Constat că şi cei care în trecut au criticat această măsură recunosc acum că, în lipsa ei, preţurile ar fi crescut cu până la 20%. Este clar că plafonarea a temperat creşterile speculative de preţuri, a ajutat la scăderea inflaţiei şi la menţinerea puterii de cumpărare a populaţiei”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

El a precizat că, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, preţurile din luna decembrie 2023 au fost cu 5,8% mai mari faţă de cele din decembrie 2022, în timp ce în luna iunie 2023 (înainte de introducerea acestei măsuri) diferenţa faţă de aceeaşi lună din anul precedent era de aproape 18%.


Noua listă cu produse agricole şi alimentare care vor avea încă două luni adaos comercial plafonat cuprinde următoarele produse:

  • pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi;
  • lapte de vacă de consum 1 litru, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT;
  • brânză telemea de vacă vrac;
  • iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame;
  • făină albă de grâu „000″ până la 1 kg;
  • mălai până la 1 kg;
  • ouă de găină calibrul M;
  • ulei de floarea-soarelui până la 2 litri;
  • carne proaspătă pui (carne pui, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard);
  • carne proaspătă porc (carne porc, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os şi fără os, spată de porc;
  • legume proaspete vrac (ceea ce înseamnă: roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi);
  • fructe proaspete vrac (ceea ce înseamnă mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă);
  • cartofi proaspeţi albi vrac;
  • zahăr alb tos până la 1 kg;
  • smântână 12% grăsime;
  • unt până la 250 grame;
  • magiun până la 350 grame.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version