Aşa-numita „COVID persistentă” trebuie să devină o prioritate pentru autorităţile sanitare,.

Una din 10 persoane care a suferit de COVID-19  prezintă simptome şi după 12 săptămâni de la boală, potrivit Biroului regional pentru Europa al OMS de la Copenhaga.


Potrivit unui raport asupra bolii COVID de lungă durată, prezentat de Observatorul european pentru sisteme şi politici de sănătate, aproape un sfert dintre bolnavi continuă să prezinte simptome şi la o lună după ce au depăşit boala, precum dureri musculare şi în de piept, oboseală, probleme de respiraţie şi lacune de memorie.

Posibilitatea de a suferi de COVID persistentă nu pare să fie legată de severitatea iniţială a infecţiei, iar unele categorii de persoane par mai predispuse la aceste simptome, precum lucrătorii sanitari, se arată în raport.

„Este vorba de o boală ce poate avea un mare impact asupra vieţii oamenilor. Mulţi sunt incapabili să revină la locul de muncă sau la viaţa socială, iar mulţi dintre ei au descris cum le afectează sănătatea mentală, deoarece de multe ori evoluţia bolii variază”, a declarat la o conferinţă de presă Martin McKee, unul dintre autorii raportului.

OMS pledează pentru necesitatea unei focalizări multidisciplinare pentru a putea evalua şi gestiona acest tip de COVID-19, a dezvolta noi tratamente şi a impulsiona cercetările şi măsurile destinate protejării drepturilor muncii şi sociale ale celor afectaţi.

„Cei care suferă de COVID-19 persistentă trebuie să fie ascultaţi, dacă vrem să înţelegem consecinţele pe termen lung şi recuperarea după această boală. Este o prioritate clară pentru OMS şi de maximă importanţă. Şi ar trebui să fie pentru fiecare autoritate sanitară”, a precizat directorul OMS-Europa, Hans Kluge.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version