Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a actualizat, joi, definiţiile de caz pentru sindromul respirator acut cu noul coronavirus.

Astfel, prin caz suspect se înţelege:

  • Orice persoană cu infecţie respiratorie acută – debut brusc cu cel puţin unul dintre următoarele simptome: tuse, febră, dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei);
  • Orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie;
  • Orice persoană cu infecţie respiratorie acută severă (SARI) (febră sau istoric de febră, tuse şi dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei) şi care necesită spitalizare peste noapte).

Un caz COVID-19 poate fi de origine comunitară sau asociat asistenţei medicale (IAAM), în funcţie de:

  • numărul de zile anterioare datei debutului sau a confirmării în laborator, după data internării într-o unitate sanitară (spital, centru de dializă), centru rezidenţial de şedere prelungită (ziua 1);
  • argumentele din investigaţia epidemiologică privind originea comunitară sau IAAM (apartenenţa cazului la focare de infecţii cu una sau alta dintre origini).

Pot exista următoarele situaţii:

*** Caz COVID-19 comunitar

  • simptome prezente la internare sau debut în primele 48 de ore după internare;
  • debut în zilele 3-7 după internare şi o suspiciune puternică de transmitere comunitară (apartenenţa la un focar de cazuri comunitare).

*** Caz COVID-19 asociat asistenţei medicale (IAAM)

  • debut după 48 ore de la internare şi o suspiciune puternică de transmitere asociată asistenţei medicale;
  • cazurile la personalul medico-sanitar şi auxiliar, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei transmiteri comunitare.

Cazurile cu debut în primele 14 zile după externarea dintr-o unitate sanitară pot fi: IAAM, dacă debutul are loc în primele 48 de ore după externare; cu origine incertă, în cazul debutului la 3 – 14 zile după externare, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei origini comunitare sau IAAM.

*** Caz confirmat este o persoană cu confirmare în laborator a infecţiei cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice.

*** Contactul apropiat este definit ca:

  • Persoana care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu o persoană confirmată cu COVID-19;
  • Persoana care a avut contact fizic direct cu un caz confirmat cu COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);
  • Persoana care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz confirmat cu COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă);
  • Persoana care a avut contact faţă în faţă cu un caz confirmat cu COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minim 15 minute;
  • Persoana care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sală de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz confirmat cu COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;
  • Persoana din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient confirmat cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient confirmat cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.

*** Decesul la pacient confirmat cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, etc) şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului.

Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli preexistente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportată ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale preexistente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a infectării cu noul coronavirus.

COVID-19 trebuie menţionată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces, precizează INSP.

Recomandări de prioritizare a testării pentru COVID-19:

  • Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar şi auxiliar, conform definiţiei de caz;
  • Contacţi apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate;
  • Pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienţi cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflaţi în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval;
  • Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore înainte de internarea în spital;În acest context, termenul de imunosupresie se referă la: chemoterapia citotoxică, agenţi biologici cu acţiune prelungită, imunoterapie celulară şi doze mari de glucocorticoizi, conform ghidului Societăţii Americane de Boli Infecţioase;
  • Pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de chimioterapie şi/sau radioterapie; pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de chimioterapie – cu maximum 48 de ore înainte de fiecare cură, respectiv de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare; pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de radioterapie – înainte de prima şedinţă şi apoi la 14 zile, până la terminarea curei;
  • Pacienţi oncologici asimptomatici înainte de intervenţii operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenţiei/manoperei;
  • Pacienţi hemodializaţi asimptomatici – de 2 ori pe lună;
  • Pacienţi hemodializaţi simptomatici;
  • Persoane instituţionalizate asimptomatice – la internarea într-un centru rezidenţial sau la revenirea în centrul rezidenţial din familie/unitate sanitară;
  • Persoane instituţionalizate simptomatice;
    Personalul de îngrijire din centre rezidenţiale – de 2 ori pe lună;
  • Gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact apropiat cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice;
  • Personal medico-sanitar şi auxiliar asimptomatic contact direct cu un caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant;

Modificarea contextului epidemiologic poate duce la revizuirea acestor recomandări, precizează INSP. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version