Printr-o Hotărâre adoptată miercuri, Guvernul Cîțu a inclus noi categorii de persoane în etapa a doua a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

Până acum, în etapa a doua, care a început pe 15 ianuarie, figurau persoanele de peste 65 de ani, bolnavii cronici și acumite categorii de angajați din domeniile esențiale.

Iată care sunt noile categorii de angajați:

  • personalul navigant român maritim și fluvial;
  • personalul român care își desfășoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol);
  • personalul român care își desfășoară activitatea pe unități mobile de foraj marin (nave tip FPSO și nave tip FSU);
  • personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane;
  • personalul din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului/serviciul public de asistență socială care își desfășoară activitatea în relație directă cu beneficiarii;
  • persoanele care asigură asistență medicală și socială persoanelor prevăzute la pct.(iii) al lit.a) (n.r. – persoane încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate);
  • personalul din administrația publică locală;
  • lucrătorii din agricultură și din industria alimentară de alimente esențiale;
  • personalul din Administrația Națională de Meteorologie;
  • membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră și reprezentanțelor organizațiilor internaționale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc, deținători de cărți de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe;
  • personalul civil și militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului național, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc la post, anterior plecării în misiune;
  • inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și a structurilor subordonate acestora;
  • personalul Curții de conturi a României și ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti;
  • personalul din cadrul aparatului central și local al Consiliului Concurenței;
  • sportivii componenți ai loturilor naționale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificați individual la jocurile olimpice precum și staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version